Cele mai noi modele auto şi sesiuni de drive test la cea de-a V-a ediţie a salonului expoziţional Auto Muntenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto:arhivă

Timp de patru zile, giurgiuvenii vor putea să admire cele mai noi apariţii automobilistice dar să le şi încerce dacă nu sunt convinşi de calităţile lor. Salonul expoziţional va fi organizat în perioada 22 – 25 septembrie în parcarea Interex din bulevardul Mihai Viteazul.

Timp de patru zile, Auto Muntenia îi aşteaptă şi în acest an pe giurgiuveni cu cele mai noi modele auto dar şi cu sesiuni de drive test menite să-i convingă de calităţile autoturismelor prezentate.
Giurgiu este printre puţinele judeţe din ţară care găzduiesc în acest an un salon auto local, astfel de manifestări fiind organizate în anul 2011 doar în alte două oraşe din România: Piteşti si Bacău.
Dacia, Opel, Chevrolet, Citroen şi Suzuki sunt mărcile aşteptate să participe la acest eveniment.
Salonul va prezenta, de asemenea, oferte atât pentru programul Rabla dar şi pentru achiziţionarea unei maşini printr-o societate de leasing.
Salonul Auto Muntenia poate fi vizitat de joi până sâmbătă între orele 10.00 – 18.00, iar duminică între orele 10.00 - 14.00.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro