Cel mai vechi supermarket din Giurgiu trage obloanele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interex este cel mai vechi supermarket din municipiu

După zece ani de existenţă pe piaţa autohtonă, lanţul francez de supermarketuri Interex îşi retrage afacerea din România. Până pe 15 noiembrie vor fi închise toate cele zece magazine existente în ţară printre care şi cel din Giurgiu.

Retragerea francezilor este generată de criza financiară care a dus la pierderi record în ultimii ani.

Ziarul Financiar precizează că este vorba despre pierderi în valoare de peste 16 milioane de euro între 2008 şi 2011. Aceeaşi sursă afirmă că reprezentanţii Interex au încercat să vândă operaţiunile locale însă n-au reuşit acest lucru şi vor închide magazinele.

Printre cele zece oraşe în care există câte un supermarket Interex se numără şi Giurgiu, unul dintre primele magazine deschise de grupul francez în România şi totodată cel mai vechi „super magazin” din municipiu.

În afară de Giurgiu, Interex mai are magazine în Ploieşti, Târgu Jiu, Târgu Mureş, Bârlad, Drobeta Turnu Severin, Sibiu, Târgovişte, Satu Mare şi Râmnicu Vâlcea.

Lanţul de supermarketuri aparţinând societăţii CDE R Interex este parte a Groupement de Mousquetaires, organizaţie cu câteva mii de magazine în mai multe ţări ale Europei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele