Atac la păcănele: au spart de două ori sala de jocuri, în aceeaşi zi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hoţii au fost suprinşi de camerele de supraveghere în timp ce goleau aparatele electronice: unul stătea de pază, iar ceilalţi doi spărgeau lacătele cu levierul şi-şi umpleau buzunarele cu bani.

Cele două spargeri au avut loc în după-amiaza zilei de 31 august, la diferenţă de câteva ore. Sătui să tot piardă la jocurile electronice, hoţii, cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani, s-au gândit că cel mai simplu să pună mâna pe bani ar fi să spargă aparatele.
Cum aparatele electronice nu necesită asistenţă sau fise, au intrat fără să dea de bănuit, ascunzând însă în mănecă dpuă leviere. În timp ce angajata barului credea că băieţii îşi încearcă norocul la aparate, tinerii analizau sistemul de securitate al jocurilor.
Doi dintre ei spărgeau lacătele, iar prin rotaţie al treilea stătea de pază. După o jumătate de oră, autorii furtului au spart exact compartimentul unde erau stocate bancnotele jucate. Au luat puţin peste 600 de lei, încasările din ziua respectivă, i-au îngrămădit în buzunare şi au ieşit ca şi cum nimic nu s-ar fi întamplat.
Au pierdut repede tot ce-au furat
Cei trei au sărbătorit isprava cheltuind banii în alte săli de jocuri. Însă n-au avut prea mult noroc. Cu buzunarele goale, tinerii au revenit de unde au furat, însuşindu-şi noile încasări, în jur de 500 de lei, bani pe care i-au cheltuit pe ţigări, băuturi şi alte jocuri de noroc.
Tinerii au fost identificaţi, aseară, de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Giurgiu pe baza unor informaţii şi a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. Doi dintre ei, cei cu vârste de 17, respectiv 19 ani, au fost reţinuţi, iar al treilea, de 15 ani, este cercetat în stare de libertate, urmând să se stabilească dacă a avut sau nu discernământul faptelor sale.
CIFRĂ
1.100
de lei au furat cei trei băieţi în timpul celor două spargeri de la sala de jocuri.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online