Andrada Raluca Stan – Mica pianistă premiată la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrada Raluca Stan

Andrada Raluca Stan este una dintre cele mai tinere şi mai talentate pianiste din Giurgiu. A obţinut, la cei 12 ani ai ei, nenumărate premii la concursurile la care a participat, cel mai important fiind câştigat la Paris. Are un real talent ca şi corepetitor, descurcându-se de minune la piesele ce se cântă „la patru mâini”.

A început pianul la vârsta de şase ani, la clasa profesoarei Mariana Dumitrescu, adusă de mână de bunicul ei. Primise în dar, de ziua ei, o orgă, la care a început să cânte, aşa cum se pricepea, „după ureche”.
„Bunicul meu a descoperit că îmi place să cânt, m-a întrebat într-o zi dacă nu vreau să mă înscrie la Şcoala de Muzică. Bineînţeles că am fost de acord, aşa că m-a adus aici”, povesteşte micuţa pianistă. Au intrat în prima sală de clasă de pian, au găsit-o pe profesoara Mariana Dumitrescu, şi la ea au rămas. De atunci, Andrada repetă zilnic cel puţin trei sau chiar patru ore, pentru a-şi desăvârşi stilul.

Concursuri şi premii cât pentru un om mare

Mica pianistă a participat, în cei şase ani de când s-a îndrăgostit de instrumentul cu clape, la nenumărate competiţii, evidenţiindu-se în principal prin modul de a interpreta, de a trăi fiecare arie.
„La olimpiada de la Buzău, de anul trecut, la care au participat copii din nouă judeţe, am luat o menţiune la solo şi un premiu II la patru mâini”, povesteşte Andrada. Este mulţumită de acest rezultat, deoarece Giurgiu a fost singurul judeţ care s-a prezentat cu o şcoală, nu cu elevi de la liceul de muzică, aşa cum s-a întâmplat în celelalte opt cazuri. Tot anul trecut, micuţa pianistă a mai fost în Franţa, la un concurs internaţional la Paris, unde, la categoria ei de vârstă, la patru mâini, a primit „menţiunea foarte bine”, ceea ce echivalează cu un premiu I.
Talentata pianistă nu neglijează nici şcoala, materiile preferate fiind limba română, matematica şi, bineînţeles, muzica. Temele şi orele de repetiţie îi răpesc aproape tot timpul, pentru distracţia cu prietenii rămânându-i foarte puţine ore. Dar Andrada nu regretă acest lucru, pentru că satisfacţiile pe care le are ca muzician sunt infinit mai mari.
Repertoriul pe care îl abordează Andrada Stan este mult peste nivelul copiilor de vârsta ei, precizează profesoara Mariana Dumitrescu. Spre exemplu, eleva sa se pregăteşte, în aceste zile, pentru un concurs internaţional la Nisa, în Franţa. Cele două piese pe care le repetă sunt „Dans din Suita franceză nr.6” de Johann Sebastian Bach şi „Rumores de la Caletta” de Isaac Albeniz.

Ce îi place:
„Iubesc la nebunie să ascult muzică bună, să fiu în centrul atenţiei, să particip la emisiuni TV. Dar mai mult decât orice îmi place dreptatea, fie că este vorba de competiţiile la care particip, fie că este vorba de notele pe care le iau la şcoală”

Ce nu îi place:
„Nu îmi plac cei care se poartă sofisticat, prosteşte, cei îngâmfaţi, care dovedesc că, de fapt, nu ştiu nimic”.

Întrebări şi răspunsuri:
Dacă ar fi să o iei de la capăt, ce ai face?
„În mod sigur, tot muzică. Poate aş încerca să fac şi canto, dar nu regret nicio clipă faptul că fac pian. Muzica e viaţa mea, aşa că indiferent ce s-ar întâmpla şi de ori de câte ori aş lua-o de la capăt, tot muzică aş face”

Ai avut tendinţa să te laşi, spunând că e prea greu?
„O singură dată, prin clasa a doua, a avut tendinţa să mă las de pian. Dar am stat o zi, de fapt câteva ore, m-am gândit mai bine, şi mi-am dat seama că nu trebuie să renunţ, pentru că asta voi face toată viaţa: mă las în acel moment, voi fi o „renunţătoare” mereu”

Mai multe pentru tine:
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Estonia cere activarea articolului 4 din Tratatul NATO în urma incursiunii rusești. Este a doua oară într-o săptămână
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Persoanele care donează celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani, anunță președintele CNAS
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?