Amenzi record aplicate de poliţiştii giurgiuveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele zile, poliţiştii serviciilor Rutier şi Ordine Publică au acţionat pe şoselele giurgiuvene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea tuturor participanţilor la trafic cu privire la riscurile la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Pe durata acţiunilor, au fost aplicate un număr de 123 sancţiuni contravenţionale, conducătorilor de autovehicule şi mopede, valoarea totală a amenzilor depăşind 12.600 de lei. Totodată, au fost reţinute 6 permise de conducere, în vederea suspendării, şi 2 certificate de înmatriculare.

Ca şi cum nu ar fi fost suficient, cinci persoane au fost surprinse în timp ce puneau în pericol siguranţa pe drumurile publice, unul dintre aceştia conducând fără a poseda permis de conducere, iar altul conducea în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai