Amendă simbolică pentru firma „ucigaşă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mama tânărului decedat în accidentul de muncă de la spitalul Judeţean Giurgiu vrea să îl dea în judecată pe directorul adjunct. După mai bine de trei săptămâni de la accidentul de muncă din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu în care un tânăr a murit şi un altul a fost rănit după ce coşul vechii morgi s-a prăbuşit împreună cu ei, nu s-au găsit încă vinovaţii

Petruş Savelie, inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM Giurgiu) a declarat că din punctul de vedere al instituţiei pe care o conduce ancheta a luat sfârşit şi că firma a fost găsită cu numeroase nereguli. Dosarul va fi trimis astăzi la Inspecţia Muncii, aceasta urmând să dea verdictul final. Până acum firma Euro Group Tehno, la care Alexandru Căciulan (tânărul care a decedat) era angajat, a primit o singură amendă: 9.000 de lei pentru că nu s-a prezentat la timp pentru explicaţii. 

Alba-neagra cu autorizaţia de funcţionare

„Au avut lipsuri destule în accepţiunea noastră. Tinerii implicaţi în accident n-aveau calificarea necesară lucrului la înălţime, ca de altfel majoritatea angajaţilor. Ei se ocupau cu salubritatea sau prindeau câini” a declarat pentru Adevărul, Petruş Savelie.
Acesta susţine că firma nu avea autorizaţie de funcţionare, însă avocatul care reprezintă interesele Euro Group Tehno este de altă părere. „Avocatul lor spune că firma Rovic, aşa cum se numea înainte actuala Euro Group, avea autorizaţie. Totuşi acea firmă şi-a încetat activitatea şi din câte ştim noi este nevoie de o autorizaţie nouă” a mai spus Petruş Savelie.

„Îl aştept tot timpul acasă”

În timp ce ancheta autorităţilor se desfăşoară cu viteza melcului, familia lui Alexandru Căciulan suferă în tăcere. Nimeni din firmă nu le-a mai trecut pragul casei după ce tânărul a fost înmormântat.
Cea mai afectată de tragedie este Vasilica, mama tânărului în vârstă de 21 de ani. Când a aflat vestea că băiatul său a murit, femeiaa suferit un şoc puternic. Are pierderi de memorie şi nu poate ieşi decât însoţită din curtea casei sale. Spune că visul lui Alexandru era ca fratele cel mic, Dragoş, să se ţină de şcoală şi să îşi facă un rost în viaţă.  Nu l-a visat deloc până acum pentru că nici nu conştientizează ca acesta a murit.
„Îl aştept tot timpul acasă. Am crescut trei copii cu mare greutate. Acum, când unul dintre ei mi-a fost luat, nimic nu mai este ca înainte, simt că s-a rupt ceva în mine, simt că nu mai pot trăi” declară aceasta printre lacrimi.

Vrea dreptate pentru fiul său

Femeia susţine că sunt foarte multe nereguli în ceea ce priveşte firma şi că s-ar încerca muşamalizarea cazului. „Mi-a ajuns la urechi că şefa de personal a mers imediat după accident la Bucureşti ca să rezolve lucrurile. De asemenea, Vasile Tabacu, cel care l-a ameninţat pe fiul meu că îl dă afară dacă nu intră acolo, în coş, a fost la firmă după accident ca să ia nişte acte” mai spune femeia.
Aceasta spune că va lupta pentru ca fiului său mort să i se facă dreptate. „Nu este vorba de nicio răzbunare. Eu vreau ca băiatul meu să fie împăcat acolo unde este. Nu vreau altceva decât ca adevărul să iasă la suprafaţă. Am să merg în instanţă, nu am să mă las. Pe Vasile Tabacu îl consider un criminal. De ce l-a trimis acolo deşi i-a spus că îi este frică? De ce l-a ameninţat că îl dă afară dacă nu se urcă?!”.
Până la închiderea ediţiei, niciun reprezentant al firmei Euro Group Tehno nu a putut fi contactat.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG