Alcoolul şi conducerea fără permis în topul neregulilor rutiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Etilotestele sunt tot mai des puse la treabă

Ca urmare a acţiunilor poliţiştilor de la Serviciul rutier, desfăşurate pe şoselele din municipiu, 60 de şoferi au fost prinşi „cu mâţa în sac”, pentru aceasta fiind aplicate amenzi de peste 14.000 de lei. De asemenea, şase temerari ai volanului au rămas fără drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Printre cei care au încălcat flagrant regulile de circulaţie se numără D.Niculae, de 54 de ani, din comuna Schitu care, având o alcoolemie de 0,53mg/l alcool pur în aerul expirat, conducea, fără niciun fel de jenă, un tractor pe DN6, în localitatea Ghimpaţi.

Pe lângă faptul că va trebui să se mulţumească, de acum, cu statutul de pieton, D.Niculae va trebui să suporte şi o anchetă, deoarece i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Un alt şofer care trebuie să dea cu subsemnatul la poliţie este tânărul C.V.Daniel, în vârstă de 28 de ani, din Giurgiu, care a fost prins, pe şoseaua Bucureşti, conducând un autoturism în timp ce avea permisul de conducere suspendat.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?