Află cât îl costă zilnic mâncarea pe un pacient internat în Spitalul Judeţean Giurgiu şi cum arată meniul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă

În timp ce o parte a spitalelor din ţară au apelat la firme de catering care să se ocupe de prepararea mâncărurilor pentru pacienţi, altele continuă să se gospodărească singure prin serviciul alimentar propriu. Printre cele care se încadrează în cea de-a doua categorie se numără şi Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Giurgiu.

Serviciul este format din zece angajaţi, cea mai mare parte fiind bucătărese. La acesta se adaugă două asistente dieteticiene care, în funcţie de meniul prescris de medici, se ocupă ca pacienţii să primească anumite feluri de mâncare în funcţie de particularităţile bolii.

Pacientul trebuie să plătească zilnic între 7 lei şi 12 lei pentru cele trei mese zilnice. Acestor trei mese li se mai pot adăuga în funcţie de afecţiuni alte trei gustări.

Micul dejun se compune din ceai, pâine, margarină/gem sau ou fiert ori caş proaspăt. La ora 10.00 are loc o primă gustare formată dintr-o cană cu lapte sau papanaşi ori plăcinte cu brânză pentru cei mici şi mamele acestora.

Masa de prânz este formată din din două feluri de mâncare supă/ciorbă de legume şi carne de pasăre cu garnituri variate.

La ora 17.00 are loc a doua gustare, iar masa de seară este formată din budinci sau sufleuri dar şi din orez cu lapte, paste sau ruladă cu gem. Diabeticii beneficiază şi de o gustare înainte de culcare formată din iaurturi.

„Încercăm să diversificăm de fiecare dată meniul pentru ca acesta să nu fie monoton. În bucătăria spitalului se lucrează la foc continuu. Mâncarea este bună pentru că sunt folosite alimente proaspete şi mult mai ieftină decât în alte părţi” afirmă Viorica Iancu, una dintre cele două asistente dieteticiene.

Bucătăria Spitalului Judeţean de Urgenţă a fost modernizată în urmă cu doi ani, fiind schimbată inclusiv aparatura pentru prepararea mâncărurilor.



 


Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani