Accident rutier cu patru morţi în apropiere de Crevedia Mare. Şoferul care l-a provocat avea permisul suspendat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patru tineri au murit după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un copac

La cinci zile după teribilul accident de la Uzunu în care au pierit trei poliţişti iar un al patrulea a fost grav rănit, o altă tragedie îndoliază judeţul Giurgiu. Patru tineri au murit şi un al cincilea a fost rănit după ce maşina în care se aflau a intrat într-un copac. Şoferul care conducea autoturismul avea permisul suspendat.

Tragedia a avut loc vineri, 28 septembrie, în jurul orei 22.30, pe Drumul Judeţean 601, în apropiere de localitatea giurgiuveană Crevedia Mare.

Din cauza neatenţiei la volan şi a vitezei excesive, autoturismul marca Dacia Solenza a derapat, a intrat pe contrasens după care a părăsit carosabilul şi s-a izbit de un copac aflat la marginea drumului. În urma impactului puternic, patru dintre cei cinci ocupanţi ai autovehiculului au murit pe loc.

A cincea persoană a fost transportată de urgenţă la Spitalul Universitar din Bucureşti, unde a fost operată.

Tinerii care şi-au pierdut viaţa avea vârste cuprinse între 22 şi 26 de ani. Trei dintre aceştia locuiau în comuna giurgiuveană Roata de Jos iar unul în comuna Toporu.

Conform unor surse, şoferul care conducea maşina avea permisul suspendat.

Vom reveni cu amănunte.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort