A nins ca în poveşti la Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşteptată încă de aseară, prima ninsoare din această iarnă a căzut şi la Giurgiu, dar abia azi-dimineaţă în jurul orei 09.00.

Deşi aflat sub cod galben de ninsori începând cu joi seara de la ora 20.00, în judeţul nostru cantităţile de nea nu au fost însemnate cantitativ. De altfel, în oraş, a nins doar o jumătate de oră, după care a ieşit soarele. Nu s-a aşternut, spre tristeţea copiilor, niciun strat de omăt.
Meteorologii anunţă că vremea în Giurgiu va rămâne rece şi în următoarea perioadă, însă nu va mai ninge prea curând.


„ Se răceşte accentuat în următoarele zile, de altfel este normal pentru această perioadă. Vântul va sufla slab, temperaturile maxime nu vor mai depăşi 5 grade Celsius, iar minimele vor coborî până la -4 grade”, ne-a declarat meteorologul Staţiei Meteo Giurgiu, Nicuşor Bălan. Potrivit acestuia, s-ar putea totuşi să mai ningă în municipiu la mijlocul săptămânii viitoare, însă nu în cantităţi mari.



Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă