Ziua părinţilor de îngeri: Sute de lumânări vor fi aprinse duminică, în Parcul Eminescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părinţii vor aprinde lumânări în memoria copiilor pierduţi.

Şi în acest an, copilaşii plecaţi prea devreme dintre noi, vor avea parte de o zi numai a lor, marcată de Organizaţia E.M.M.A. prin Ziua Parinţilor de Îngeri, singurul eveniment din România şi cel mai mare din lume, de acest gen, dedicat memoriei copiilor plecaţi dintre noi. La Galaţi părinţii unor astfel de copii se vor întâlni în Parcul Eminescu.

Părinţii, apropiaţii acestora şi susţinătorii E.M.M.A. care vor lua parte la eveniment, vor aprinde lumânări în memoria copiilor care nu mai sunt printre noi şi vor înălţa simultan, in toate cele 20 de orase, baloane colorate, ca ritual simbolic de despărţire.

„Ca în fiecare an, si anul acesta încercăm să oferim părinţilor care au trecut prin drama pierderii unui copil, suportul emoţional de care ştim că au nevoie. Acest eveniment are o semnificaţie aparte, în mod special pentru părinţii care au pierdut un copil înainte de naştere, momentul înălţării baloanelor simbolizând despărţirea de copilul pe care nu au apucat să-l vadă, să-l ţină în braţe, să-l cunoască. Este un moment emoţionant care alină la gandul că pot face asta, pentru copilul plecat prea curand de lângă ei! Din proprie experienţă ştiu că niciun om nu trebuie să treacă singur prin aşa ceva şi că o vorbă bună, spusă cu sinceritate, poate face diferenţa majoră între un suflet chinuit şi un om pe cale să accepte încercările vieţii", a declarat Bianca Brad, fondatoarea Organizaţiei E.M.M.A.

Evenimentul va avea loc duminică, 26 mai, şi va începe la ora 17.30.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi