Vocea Moldovei/Eutanasiaţi bolnavii şi schimbaţi sexul maidanezilor !

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este uluitor şi scandalos faptul că drepturile haitelor de maidanezi, apărate zgomotos, sunt respectate de Legislativ şi Guvern, iar cele ale bolnavilor plătitori de contribuţii la asigurările de sănătate sunt incălcate flagrant. De ce bolnavii sunt consideraţi - şi se pare ca  se consideră ei înşişi - mai puţin importanţi decât câinii vagabonzi ?

Mă uitam deunăzi la înverşunarea zecilor de "iubitori de animale" care au aglomerat din nou balconul Parlamentului şi care, vocali ca de obicei, au reuşit iarăşi să amâne legea menită să ne scape de haitele de maidanezi. Nu i-am văzut niciodată în acelasi balcon, cu o prezenţă la fel de semnificativă numeric, pe reprezentanţii milioanelor de bolnavi români cărora, în aceste zile, li se refuză (a câta oară?!) prescrierea medicamentelor compensate fără de care cei care nu le pot cumpăra sunt condamnaţi la moarte!

Speriaţi de vociferările duduiţelor cu fundaţii profitabile în spate, până şi parlamentarii Puterii, iniţiatorii Legii maidanezilor, au dat înapoi şi au spus că vor pasa problema primarilor. Acestia o vor rezolva cheltuind bugetele locale - altminteri insuficiente pentru a asigura funcţionarea şi deci salvarea de la desfiinţare a spitalelor mici - ca să construiască padocuri destinate câinilor.

Măi oameni buni, dacă în ţara asta mai există măcar un dram de normalitate, nu credeţi că semenii în suferinţă, adică părinţii noştri, copiii noştri, sunt mai importanţi decat maidanezii ?! Pe ei cine îi apără de genocidul generat de precaritatea şi chiar lipsa asistenţei medico-sanitare ?

Sunt furios pe toţi bolnavii deplasabili, pe familiile şi rudele lor, pentru că nu sar şi ei în apărarea dreptului la viată. Al oamenilor !

Şi apropo de argumentele militantelor pentru drepturile maidanezilor, şi oamenii bolnavi sunt fiinţe lipsite de apărare, care te privesc sfâşietor, cu ochii blânzi şi umezi, atunci când ultima lor picătură de vlagă se scurge odată cu ultima picătură din ultima perfuzie cumpărată de la farmacie !

De ce nu sunt şi apărătorii bolnavilor în balconul Palatului Parlamentului atunci cand guvernanţii cer legitimarea unor initiative aşa zis reformiste inspirate parcă de exterminatorul doctor  Mengelle ? Cum este posibil ca iubitorii haitelor de maidanezi să se organizeze şi să fie atât de vocali şi de convingători, iar bolnavii români jefuiţi de contribuţiile la asigurările sociale de sănătate şi apoi batjocoriţi cu o crudă indiferenţă să nu aibă un cuvânt de spus ?!

Incredibil, dar adevarat: în ţara asta, câinii vagabonzi au mai multe drepturi decât oamenii obişnuiţi. Cu o singură exceptie, oamenii de genul neutru care, pentru o schimbare de sex, obţin pe loc de la Casa de Asigurari 20.000 de euro. Aceeaşi casă de asigurări care le refuza copiilor muribunzi proteze valvulare pentru inimi bolnave !

Bine că nu s-a gândit nimeni ca, în loc de castrarea maidanezilor, să-i facă unisex pentru a nu se mai înmulţi ! Nu de alta dar li s-ar fi schimbat sexul cu banii pentru insulina diabeticilor sau pentru dializa renalilor. Din dragoste de animale !

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”