VOCEA GALAŢIULUI N-ai ce căuta în administraţia publică dacă eşti gospodar!

Am ajuns în situaţia penibilă ca, în loc să depolitizăm instituţiile statului, să depolitizăm întreg poporul. Ca urmare, oamenii nu mai ştiu pe cine şi de ce să aleagă, nu se mai duc la vot, iar soarta naţiei a rămas la mâna ultraşilor.  Ceilalţi, oamenii nemânaţi în luptă de patimi fără leac, nu mai au niciun motiv să meargă să voteze.

Vin, tropăind din tonomate, alegerile! În parcul şahiştilor, din cartierul Ţiglina I, disputele politice înfloresc din nou, cu entuziasm maxim, iar dilema momentului este una obsesiv-filosofică: „Vasile, pe cine p...a mă-sii mai votăm noi anul ăsta?!"

Întrebarea adresată de „vox populi" lui Vasile este legitimă. Constituţională de-a dreptul! Pentru că, din nefericire, până şi în rândurile formatorilor de opinie din parcul şahiştilor s-a instalat confuzia. Ei, cei care le ştiau pe toate. Ei, care l-au disecat pe Iliescu până la cea mai intimă fibră. Care l-au „citit" pe Băsescu încă din vremea când restul lumii îl declara salvatorul patriei. Care au anticipat criza mondială. Ei, analiştii din parcul şahiştilor, au rămas fără gloanţe. Nu mai ştiu ce va să fie!

Fenomenul e larg, problema e complexă şi prezintă multe aspecte, ca să zic aşa. Practic, am ajuns în situaţia penibilă ca, în loc să depolitizăm instituţiile statului, să depolitizăm întreg poporul. Ca urmare, oamenii nu mai ştiu pe cine şi de ce să aleagă, nu se mai duc la vot, iar soarta naţiei a rămas la mâna ultraşilor. La urne mai merg doar fanii împătimiţi ai unui partid sau ai unei persoane, după caz. Ceilalţi, oamenii nemânaţi în luptă de patimi fără leac, nu mai au niciun motiv să voteze. Politicienii s-au dovedit - toţi! - o apă şi-un pământ.

Mai mult decât atât, atunci când din malaxorul electoral a mai răsărit câte un gospodar, acesta a fost iute pocnit în cap cu statutul partidului şi, eventual, tras pe linie moartă. Am şi un exemplu concret în persoana lui Eugen Chebac, actualul şef al Consiliului Judeţean Galaţi.

Chebac a reuşit, în cei patru ani de când conduce CJ Galaţi, să lase câteva semne extrem de clare pe pământ. Zeci de proiecte de infrastructură au fost demarate şi finalizate în mandatul său, care a adus, printre altele, şi sfârşitul monopolului unor firme pe lucrările publice din judeţ. Se pare că asta a deranjat. Tare! Urmarea: Chebac nu va mai avea susţinere politică pentru a candida la un nou mandat, în locul lui fiind nominalizat doctorul Bacalbaşa. N-am nimic cu doctorul anestezist Bacalbaşa, pe care, personal, îl consider un om foarte simpatic, cu o inteligenţă extraordinară, însă actul de administraţie publică e cu totul altceva decât să vorbeşti la televizor, cinic, despre „neveste defenestrate şi căruţaşi bătuţi cu ranga".

Nu pot să nu fac o paralelă - doar aparent neimportantă - între modul în care au fost trataţi locuitorii Galaţiului, din punct de vedere cultural, de către CJ-ul condus de Chebac şi de către Primăria condusă de Nicolae.

Anul trecut, oraşul a răsunat de zeci de spectacole, la care au participat, fără să plătească niciun leu, zeci de mii de oameni. A fost pentru prima dată în ultimii 20 de ani când am simţit că Galaţiul învie, că e mai mult decât un oraş muncitoresc obosit, prăfuit, anost. Ei bine, 95% dintre aceste spectacole au fost organizate de CJ Galaţi, care a găsit şi o metodă foarte interesantă de a face bani pentru asta: festivaluri finanţate de UE prin programul de bună vecinătate româno-moldovenesc.

În acelaşi timp, Primăria Galaţi a organizat trei evenimente mari şi late: Sărbătoarea Scrumbiei, Ziua Marinei şi Zilele Galaţiului. Puse cap la cap, cele trei evenimente nu înseamnă nici 5% din ceea ce a făcut CJ+ul pentru locuitorii acestui oraş...

Ce deosebeşte cele două instituţii? În vreme ce la CJ avem de-a face cu o structură bazată pe mulţi oameni tineri, cu chef de viaţă şi cu competenţă, la Primărie ne ciocnim, de două decenii, de aceeaşi armată de „dinozauri": funcţionari blazaţi profesional, dar degrabă apucători de foloase personale şi de şpagă (subiect pe care-l voi trata pe larg într-un viitor articol).

Sincer vorbind, din toată această desfăşurare de întâmplări se poate desprinde doar o singură concluzie: n-ai ce căuta în administraţia publică dacă eşti gospodar! Un om competent la conducerea acestor instituţii pare să fie, din păcate, precum vrabia intrată în cuşca motanului. Mai devreme sau mai târziu va fi mâncată. Din păcate...