VOCEA GALAŢIULUI În România, orice infractor e persecutat politic!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avem o nouă modă în România: în vreme ce clanurile politice s-au aliat cu clanurile interlope, toţi infractorii se declară persecutaţi politic atunci când îi ajunge - prea rar şi prea blând - braţul lung al legii.

Zilele trecute, un individ prins în flagrant la furat cu tirul tablă de la combinatul siderurgic, declara în faţa judecătorilor, cu convingere, că totul i se trage de la şeful Poliţiei, care la rândul lui este manevrat de un senator. Şi că el este „executat politic" pentru că are un văr de-al treilea membru într-un partid de opoziţie.

Nu m-ar mira ca, după ce partidul vărului o să ajungă (oadată şi odată) la Putere, infractorul (între timp a fost condamnat, deci sintagma i se potriveşte ca o mănuşă) să dea statul în judecată, să ceară daune materiale consistente, iar un judecător hăbăuc, sau fricos, sau incompetent să-i şi accepte plângerea.

Punga ţării a fost mereu deschisă pentru plata de despăgubiri necuvenite, regizate de specialiştii în fabricat victime. Aşa am plătit, noi, contribuabilii fraieri, decenii de-a rândul, „ilegalişti comunişti" care au făcut puşcărie pentru tâlhărie sau viol, „revoluţionari" care au petrecut Revoluţia la televizor şi „moştenitori" inventaţi prin genealogii care frizează absurdul.

Ultima ispravă pe frontul luptei dintre nelegiuiţi şi oamenii legii (via politică) s-a consumat zilele acestea, când Poliţia a confiscat 18 kilograme de aur dintr-un magazin de bijuterii. Aparent, un caz banal. Însă, imediat ce au început să iasă la iveală detaliile, au purces să curgă şi acuzaţiile de persecuţie politică. Aurul aprţine lui Cristofor Durbacă, feciorul lui Eugen Durbacă (actual vicepreşedinte al CJ Galaţi şi fost primar al oraşului). Avocatul lui Cristofor este deja celebrul Mihai Boldea, fost deputat PDL, actual deputat UNPR.

Ce scenariu a avansat Boldea pentru a-şi salva clientul de la o anchetă penală incomodă? Evident, persecuţia politică! Adică - vezi Doamne! - el, deputatul, tocmai pusese la cale o uniune electorală locală cu Durbacă senior (preşedintele organizaţiei PC), iar duşmanii politici au vrut să le strice mariajul şi au confiscat aurul.

Ce legătură are paporniţa cu aur (fie el deţinut legal sau ilegal) cu scopurile electorale ale cuplului Durbacă senior-Boldea este foarte greu de înţeles. Sincer, cred că ar putea exista tangenţe doar dacă metalul preţios ar fi folosit la cumpărat voturi.

De fapt, stratagema lui Boldea nu este decât una la intimidare. Arătând buzduganul politic către procurori şi judecători, avocatul-parlamentar nu face altceva decât să încerce să sperie magistraţii şi să-i facă să ia alte decizii decât impun litera şi spiritul legii. E Kafka!? Nu! E Galaţi. România...

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"