Vizitatorii au interzis în lifturile Spitalului Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei obişnuiţi să urce cu liftul mereu, se uită lung la afiş Foto: Adrian Obreja

Vizitatorii pacienţilor internaţi la Spitalul Judeţean nu mai au voie să folosească liftul oricând vor ei. Dacă nu se încadrează în programul de vizită, aceştia sunt îndrumaţi, de către angajaţii firmei de pază, să urce pe scări.

Ascensoarele de la Spitalul Clinic de Urgenţă sunt supra solicitate, în fiecare zi, de către toţi cei veniţi în spital, în vizită la rudele sau prietenii internaţi, numai că asta se întâmplă la orice oră şi nimeni nu ţine cont de programul de vizită.
 
Începând de astăzi, conducerea spitalului a hotărât să restricţioneze accesul vizitatorilor la lifturi, în afara orelor de vizite, 14.00-17.00.  Nemulţumiţi, de măsura luată, mulţi dintre cei obişnuiţi să urce cu liftul unde vor şi când vor, au cam strâmbat din nas când s-au nevoiţi să urce pe scări.

„Nu aveţi voie cu liftul pentru că nu era de vizită. Au fost lipite afişe acolo pe perete, lângă lift”, spunea unul dintre angajaţii firmei de pază.

Şi cum românul a dovedit că se descurcă în orice situaţie, oemenii au găsit imediat pretexte, numai să poată folosi ascensoarele.

„Sunt bolnav, mă duc la doctor pentru că am programare”, spunea unul dintre „pacienţi”.
 
Alţii au fost şi mai amuzanţi, când li s-a recomandat să citească afişul.

„Nu pot să citesc. Am probleme cu vederea şi tocmai mă duceam la medic”, a spus un domn, care tot pe scări a mers.

Deocamdată nu se ştie cât timp se va respecta această regulă, cert este că „turiştii” spitalului nu sunt deloc satisfăcuţi de măsura luată.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate