VIDEO: Vezi aici care este cel mai nou sport de iarnă practicat de unii gălăţeni!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este vorba despre SNOWKITING, un sport extrem în care ai nevoie de o placă de snowboard, o paraşuta specială (de tip "zmeu"), zăpadă din belşug, niţel vânt şi o doză mare de adrenalină

Zona aleasă de cei câţiva practicanţi ai acestui sport a fost cea a Bazei aviatice "Pegas". Fără prea multă cheltuială, tinerii şi-au prins paraşutele cu un ham la nivelul pieptului şi au profitat din plin de vântul şi de zăpada din câmp.

Specialiştii spun că este un sport destul de periculos, pentru că orice mişcare greşită îl poate doborî la pământ pe sportiv. Nu este însă la fel de periculos precum paraşutismul sau parapantismul. 

Echipamentele se pot procura de pe Internet, existând chiar şi în Galaţi câţiva furnizori.

Începuturile snowkiting-ului sunt în Scandinavia. Acolo, în anii 1970, se utilizau paraşute pentru a tracta persoane pe skiuri. Paraşutele nu aveau sistemul actual de control al puterii de tracţiune şi făceau acest sport foarte periculos. Ulterior a fost utilizată forţa de tacţiune a paraşutelor de către exploratorii Arctici. Aceştia au realizat că pot parcurge, utilizând paraşutele, distanţe de aproape zece ori mai mari decât mergând normal.

Pe plan mondial, în anul 1996 a aparut kitesurfing-ul. După o dezvoltare rapidă a sportului pe apă, riderii au încercat să se dea şi pe zăpadă. Acesta este momentul de apariţie al Snowkiting-ului aşa cum îl ştim acum.

În numai câţiva ani de istorie, acest sport face posibile sărituri de 100 m lungime şi de 10 m înălţime, precum şi urcarea pârtiilor folosind zmeul (kite-ul) şi forţa vântului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort