VIDEO-Uniunea Europeană avertizează România să facă investiţii pentru a evita inundaţiile viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc a declarat, vineri, la Galaţi, că România ar putea primi până la 75 de milioane de euro din Fondul de Solidaritate, iar comisarul european Kristalina Georgieva a adăugat că cererea României va fi analizată cu rapiditate de UE.

Comisarul european pentru cooperare internaţională, ajutor umanitar şi răspuns la crize, Kristalina Georgieva, a declarat că, după ce va fi analizată cu rapiditate de Comisia Europeană, cererea de sprijin pe care România a formulat-o şi urmează să o fundamenteze va fi supusă aprobării Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, astfel încât România să primească imediat un răspuns.

"Am primit cererea de ajutor (a României, n.r.) pe 2 iulie şi aproape imediat au existat oferte de sprijin din partea mai multor state membre ale Uniunii Europene", a spus comisarul Kristalina Georgieva, declarându-se "încântată" de reacţia Belgiei, care a trimis zece specialişti şi echipamente de necesitate imediată la Galaţi.

În ce priveşte cererea României de accesare a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene, comisarul a precizat că România va putea accesa Fondul de Solidaritate dacă pagubele provocate de inundaţii depăşesc 0,6% din PIB.

"Dacă pagubele provocate de inundaţii depăşesc 0,6% din PIB, România va putea accesa Fondul de Solidaritate. Cererea (fundamentată, n.r.) trebuie să ajungă în termen de zece săptămâni de la momentul producerii dezastrelor. Comisia va urmări prezentarea ei şi supunerea aprobării, cu rapiditate, în Parlamentul European şi apoi în Consiliul Uniunii Europene. Dacă cererea va fi aprobată, banii vor fi transferaţi către România", a spus comisarul Kristalina Georgieva, adăugând că România are experienţa accesării Fondului de Solidaritate. "În trecut, România a primit puţin peste 83 de milioane de euro din Fondul de Solidaritate", a adăugat Kristalina Georgieva.

Acum, ţara noastră ar putea primi până la 75 de milioane de euro, a apreciat premierul Emil Boc. "Maximum 75 de milioane de euro este suma pe care România poate să o primească", a declarat primul-ministru.

Conform aceleiaşi surse, evaluarea pagubelor provocate de inundaţii - informaţii care vor sta la baza cererii de sprijin a României - este în curs. "Suceava a finalizat deja evaluarea pagubelor. Am înţeles că şi ceilalţi prefecţi se mişcă repede", a spus Emil Boc, precizând că "cererea se poate trimite într-o primă formă, putând fi completată ulterior".

Potrivit premierului, 37 de judeţe au avut de suferit în urma inundaţiilor din ultima vreme, cele mai afectate fiind Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Galaţi. Emil Boc a precizat că volumul pagubelor produse acum de revărsarea apelor le-au depăşit pe cele înregistrate în anii 2006 şi 2008.

Banii pe care România i-ar putea primi din Fondul de Solidaritate al UE vor fi cheltuiţi exclusiv pentru refacerea infrastructurii în zonele inundate. România vrea ca, pe lângă aceşti bani, să poată cheltui în acest scop şi fonduri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

"România a solicitat realocarea de fonduri din PNDR pentru reabilitarea infrastructurii rurale din zonele afectate de inundaţii. Este vorba de 124 de milioane de euro pe care România i-a solicitat să îi realoce din PNDR", a spus Emil Boc. "Contăm pe sprijinul doamnei comisar Kristalina Georgieva pentru ca această cerere de realocare să fie discutată şi aprobată în regim de urgenţă", a completat premierul. La rândul său, comisarul european a spus că a primit această solicitare din partea României, o va analiza şi va transmite un răspuns în ţară.

Premierul Emil Boc a mai spus că i-a vorbit comisarului european Kristalina Georgieva şi despre intenţia ţării noastre de a folosi fonduri din Programul Operaţional Regional - Mediu (circa 250 de milioane de euro), dar şi resurse naţionale, în scopul punerii în practică a unei strategii de prevenire a inundaţiilor, care să includă amenajrea de diguri de apărare pe cursul râurilor.

Comisarul European Kristalina Georgieva a încheiat amintind despre ajutorul oferit de România Republicii Moldova, căreia i-a trimis vineri un convoi de ajutoare şi echipe de salvare.

"Acum, inundaţiile afectează şi Republica Moldova, cu care România are legături apropiate. Vreau să mulţumesc României pentru că a fost prima ţară care a răspuns apelurilor de ajutor formulate de Republica Moldova, deşi România avea propriile probleme. Prietenul la nevoie se cunoaşte. România se bucură de prietenia Uniunii Europene şi, la rândul său, România poate fi un prieten de nădejde pentru alţii", a spus Kristalina Georgieva.

Comisarul european pentru cooperare internaţională, ajutor umanitar şi răspuns la crize, Kristalina Georgieva, premierul Emil Boc şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, au survolat, vineri, zonele cu risc de inundaţii de pe Dunăre, Siret şi Prut, din judeţul Galaţi.

Delegaţia s-a deplasat şi la Şantierul Naval Damen din Galaţi, unde s-a întâlnit cu echipa de ajutor din Belgia, care a sosit la Galaţi şi care şi-ar putea continua misiunea în Republica Moldova, stat afectat, la rândul său, de inundaţii.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi