VIDEO Poliţistul de frontieră care a ajuns şef al contrabandei cu ţigări. Cum „a sistematizat“ traficul ilegal cu tutun la graniţa cu Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina burduşită cu ţigări a poliţistului de frontieră Foto: DIICOT

Daniel Necula, agent de poliţie în cadrul Serviciului Poliţiei de Frontieră Galaţi, a fost condamnat până acum de două ori pentru contrabandă cu ţigări. Poliţistul a fost surprins în flagrant chiar de către colegii săi de la Poliţia de Frontieră, care i-au găsit în maşină 22.000 de pachete de ţigări şi 40.000 de lei.

Judecătorii Curţii de Apel Galaţi l-au condamnat definitiv pe Daniel Necula, agent de poliţie în cadrul Serviciului Poliţiei de Frontieră Galaţi, la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Conform anchetatorilor, Ali Silviu, Şerban Mihăiţă, Comănescu Neculai-Titi, Nevodaru Cornel şi Brener Marian-Claudiu au constituit un grup infracţional organizat cu ajutorul poliţistului de frontieră.

Practic, Daniel Necula se folosea de calitatea sa de poliţist pentru a evita controalele venite din partea colegilor săi, dar şi pentru a organiza mai bine grupul infracţional la care aderase, astfel încât să maximizeze sumele obţinute din traficul cu ţigări. Necula a căzut în cele din urmă în plasa poliţiştilor de frontieră, care primiseră suficiente informaţii pentru a organiza un flagrant.

Pe 18.10.2012, contrabandiştii au fost depistaţi în flagrant în timp ce introduceau în ţară importante cantităţi de ţigări, ocazie cu care în autoturismul lui Daniel Necula au fost descoperite 22.000 de pachete de ţigări şi suma de 40.000 lei.

Pe 26.04.2016 colegii săi de la Poliţia de Frontieră Galaţi au avut surpriza să îl găsească pe Daniel Necula într-unul din cele trei autovehicule oprite în trafic pe DN 24 D, ce se deplasau dinspre zona de frontieră spre spaţiile de depozitare din municipiul Galaţi. În urma percheziţionării  autovehiculelor, în două dintre acestea a fost găsită şi ridicată cantitatea de 55.912 pachete de ţigări.

În paralel, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Gărzii de Coastă – Sectorul Poliţiei de Frontieră Isaccea, s-au efectuat 11 percheziţii la domiciliile şi locuinţele fără forme legale ale unor persoane de pe raza municipiilor Galaţi, Vaslui şi Craiova. Au fost găsite cu acel prilej şi ridicate alte 21.441 pachete de ţigări de contrabandă de diferite mărci.



Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la peste 625.000 lei. Pe 22 septembrie 2017, Tribunalul Galaţi l-a condamnat într-un alt dosar penal pe Daniel Necula la 6 ani şi 8 luni de închisoare, aceeaşi pedeapsă primind-o şi complicii săi. În plus, poliţistul de frontieră şi partenerii săi de fărădelegi au fost obligaţi să achite şi câte 1,2 milioane de lei fiecare în contul prejudiciului cauzat statului prin neplata taxelor pentru ţigările de contrabandă introduse în ţară. 

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Un mort și trei răniți într-un accident rutier în județul Harghita. A fost solicitat un elicopter SMURD
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Criză de forță de muncă în Spania: guvernul angajează străini pentru o meserie evitată de localnici