VIDEO Patru consumatori de droguri au fost blocaţi în trafic de poliţiştii de frontieră. Dealerul care le-a furnizat marijuana şi haşiş a fost reţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii, coordonaţi de procurorii DIICOT Galaţi, au oprit în trafic mai mulţi tineri din Iaşi, după ce au obţinut informaţii că o parte din drogurile vândute de un dealer din Bârlad fuseseră cumpărate de aceştia. Dealerul a fost prins în flagrant.

Pe 21 martie, poliţiştii de frontieră din cadrul sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti-I.T.P.F. Iaşi au procedat la oprirea în trafic, pe raza localităţii de frontieră Măstăcani, judeţul Galaţi, a unui autoturism în care se aflau patru tineri, fiind vorba de David Iulian, Blaga Alexandru, Lebădă Iulian şi Macovei Andrei.

”Cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, a fost găsită o pungă în care se aflau cantităţile de 105 grame de marijuana şi 49,5 grame de haşiş iar asupra inculpatului Lebădă Ionel, în obiectele vestimentare, a fost găsită şi ridicată o doză cu masa de un gram de marijuana”, au precizat procurorii DIICOT Galaţi.

În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că cei patru tineri procuraseră drogurile de risc găsite asupra lor de la un dealer de pe raza municipiului Bârlad, judeţul Vaslui. În seara zilei de 21 martie, procurorii DIICOT Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, l-au prins în flagrant pe dealerul din Bârlad, Radu Vlad Dan.

  Cu ocazia percheziţiei efectuate la locuinţa acestuia, au fost găsite şi ridicate şapte doze de marijuana şi opt doze de haşiş destinate valorificării. În aceeaşi zi,  procurorii DIICOT  Galaţi l-au reţinut pentru 24 de ore pe Radu Vlad Dan sub acuzaţia de trafic de droguri de risc, fiind prezentat astăzi Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Mariajuana şi haşiş descoperite la consumatorii de droguriDavid Iulian, Blaga Alexandru şi Lebădă Iulian au fost plasaţi sub control judiciar de procurorii DIICOT Galaţi, cu obligaţia acestora de a nu părăsi municipiul Iaşi.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Mara Bănică în scandalul momentului, care îl are în prim-plan pe dr. Cristian Andrei: „Susține că are probe legate de abuzul doctorului Cristian Andrei asupra mea”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Trigonul Luna — Uranus schimbă radical viața a trei zodii din horoscop
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, revoltă maximă! Nu a fost lăsată să intre la priveghi! Mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor