VIDEO Oamenii legii au blocat în trafic un adolescent care mergea cu scuterul pe contrasens, pe o stradă cu sens unic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 18 ani se plimba cu scuterul alături de un prieten pe o stradă intens circulată din Galaţi, ignorând faptul că nu avea permis de conducere şi se deplasa pe contrasens, pe o stradă cu sens unic.

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră Galaţi, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe strada Domnească, în zona Prefecturii, s-au sesizat despre faptul că două persoane se deplasau cu un scuter, dinspre strada Culturii spre strada Eroilor, fără a respecta sensul unic de deplasare pe sectorul respectiv de drum.

”La intervenţia poliţiştilor locali, au fost opriţi şi identificaţi numiţii, D.A.F., de 18 ani, din comuna Bereşti Meria (conducătorul mopedului) şi M.A., de 16 ani, din Galaţi (pasager). În momentul solicitării documentelor şi ulterior a verificării în baza de date s-a constatat că numitul D.A.F. nu deţine permis de conducere pentru astfel de mijloace de transport”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Adolescenţi prinşi în trafic când circulau cu un scuter pe contrasensPoliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră au întocmit actele de constatare pentru conducere fără permis, iar cel în cauză a fost predat lucrătorilor din cadrul Biroului Rutier Galaţi în vederea continuării cercetărilor.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”