VIDEO Jandarmi atacaţi cu ranga şi ameninţaţi cu moartea la Galaţi şi Tecuci. O maşină de intervenţie, avariată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la locul scandalului din Micro 21 FOTO captură video

Ambele agresiuni s-au produs marţi, 6 august 2019, într-un interval de nici două ore. Cazurile par trase la indigo deşi au avut loc la 100 de kilometri depărtare. Jandarmii au intervenit pentru a linişti nişte petrecăreţi care dăduseră muzica la maximum şi făceau scandal.

La nici două ore distanţă una de cealaltă, membrii a două patrule de jandarmi din judeţul Galaţi s-au pomenit atacaţi şi ameninţai cu moartea de două grupuri de scandalagii din municipiile Galaţi şi Tecuci. Totul s-a întâmplat în seara de 6 august 2019.

Primul incident a avut loc în jurul orei 21,40, când un echipaj de jandarmerie aflat în patrulare pe raza Secţiei 3 Poliţie Galaţi a fost direcţionat de către dispeceratul secţiei la un bar aflat în Cartier Micro 21, unde un grup de persoane, aflat în faţa localului, deranjau locatarii din zonă, folosind expresii triviale.

La faţa locului, jandarmii au identificat un grup de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 34 ani şi 44 ani, care consumau băuturi alcoolice şi vorbeau foarte tare. Deranjaţi de faptul că jandarmii le-au solicitat să se legitimeze şi să intre în interiorul localului pentru a consuma băuturi alcoolice, unul dintre bărbaţi, în vârstă de 39 ani, a început să adreseze injurii oamenilor legii şi familiilor lor, de faţă fiind şi un copil minor.

Jandarmii i-au solicitat acestuia să îi urmeze la autospeciala jandarmeriei pentru a-l putea identifica, bărbatul refuzând şi continuând ameninţările, motiv pentru care acesta a fost condus forţat, iar în momentul în care a fost urcat în maşină a început să o lovească cu picioare, provocându-i avarii. 

Totodată, unul dintre prieteni, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, supărat de faptul că jandarmii îi conduc amicul la secţia de poliţie, a început să le adreseze injurii oamenilor legii, în mod repetat, motiv pentru care a fost condus, şi acesta, la autospecială unde împreună cu prietenul său a ajuns la sediul secţiei de poliţie pentru identificare şi luarea măsurilor legale.

În secţia de poliţie, bărbatul în vârstă de 39 ani şi-a continuat„ şarja” de injurii, însă a trecut şi la ameninţări cu moartea asupra jandarmilor şi familiilor lor. După ce ambii bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în cuantum de 700 lei, fiecare, pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991, jandarmii i-au întocmit bărbatului de 39 ani actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

Al doilea incident a avut loc în jurul orei 23,30, când un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de ordine publică pe raza municipiului Tecuci a fost direcţionat, de către Dispeceratul Poliţiei Tecuci, în str. Berzei, unde mai multe persoane ascultau muzică la intensitate mare, deranjând vecinii.

În timp ce purtau discuţii cu apelantul, la faţa locului şi-a făcut apariţia un bărbat având o rangă metalică în mână, care a început să ameninţe cu moartea jandarmii, îndreptându-se spre aceştia cu intenţia de a-i lovi. Pentru oprirea bărbatului şi a acţiunii agresive a acestuia, oamenii legii au folosit mijloacele din dotare, cel în cauză fiind încătuşat şi condus la sediul poliţiei pentru identificare şi luarea măsurilor legale. 

În cauză, jandarmii au întocmit actele de depistare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, cercetările fiind continuate de către Poliţia Municipiului Tecuci.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort