Viceprimarul PSD de la Slobozia Conachi, găsit incompatibil de Agenţia Naţională pentru Integritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul

Potrivit celor de la ANI, viceprimarul Gheorghe Dobrea nu a depus la dosarul de evaluare, până acum, un punct de vedere în care să-şi exercite dreptului la apărare.

Viceprimarul comunei Slobozia-Conachi (judeţul Galaţi), social-democratul Gheorghe Dobrea, a fost găsit incompatibil de Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI).

Potrivit unui comunicat din 21 noiembrie 2018 al instituţiei, „în perioada 23 iunie 2016 – 7 august 2017 a deţinut şi exercitat simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Dobrea P. Gheorghe Persoană Fizică Autorizată, în această perioadă realizând venituri din arendă şi din activităţi agricole în sumă totală de 33.887 lei. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003”.

Instituţia a precizat că viceprimarul PSD a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Gheorghe Dobrea nu a depus până acum la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

ANI precizează şi că, pPotrivit art. 87, alin. (1), lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003, „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: […] d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice[…] g) calitatea de comerciant persoană fizică autorizată […]”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026