Viceprimarul ameninţă cu plângeri penale împotriva conducerii Electrocentrale dacă gălăţenii continuă să îngheţe în apartamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicuşor Cimacenco susţine că, până când justiţia va decide dacă Apaterm are sau nu dreptul să distribuie agent termic, CET trebuie să înceapă furnizarea acestuia. Edilul mai spune că, pentru a prelua activitatea de distribuţie, Electrocentrale trebuie să încheie 1500 de contracte, operaţiune care ar dura câteva săptămâni.

Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco a pus capăt atitudinii de expectativă manifestată până ieri de municipalitate, în problema încălzirii celor 82.000 de apartamente racordate la reţeaua de termoficare. După ce, în repetate rânduri, edilul şef a cerut răgaz pentru „analizarea situaţiei" şi a absentat de la întâlnirea cu reprezentanţii asociaţiilor de locatari, în cadrul Comisiei de Dialog Social, adjunctul său a luat hăţurile în mână.

Ciumacenco a somat public SC Electrocentrale Galaţi să înceapă livrarea agentului termic primar:

„Somez public conducerea Electrocentrale să înceapă furnizarea de agent termic şi să lase instanţele de judecată să decidă dacă Apaterm mai poate sau nu să fie distribuitor. În cazul în care căldura nu va ajunge în cel mai scurt timp în casele gălăţenilor, conducerea Electrocentrale se poate face vinovată de abuz în serviciu. Vom face plângeri penale în acest sens, dacă oamenii vor avea în continuare de suferit" a declarat viceprimarul.

Ciumacenco susţine că şi dacă Electrocentrale ar prelua reţeaua de distribuţie a agentului termic, apartamentele gălăţenilor tot n-ar putea fi încălzite curând:

„Presupunând prin absurd că ar prelua de luni distribuţia agentului termic în locul Apaterm, cei de la Electrocentrale nu pot furniza căldură în casele gălăţenilor sau în instituţiile publice pentru că nu au contract cu aceştia. Modificarea celor 1.500 de contracte (cu 830 de asociaţii de proprietari şi 650 de agenţi economici) ar dura cel puţin câteva săptămâni, dacă nu luni", a mai afirmat edilul.

Susţinând că Apaterm este îndreptăţită să distribuie agent termic, viceprimarul a prezentat o copie a actului adiţional la Contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice, încheiat între SC Electrocentrale SA şi SC Apaterm SA (reprezentată de Rominsolv srl), încheiat în septembrie 2011, precum şi o copie a cererii prin care distribuitorul solicită instanţei obligarea producătorul de agent termic să înceapă furnizarea.

Mai multe pentru tine:
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare