Viaţa unui adolescent înjunghiat a fost salvată printr-o intervenţie chirurgicală-maraton care a durat cinci ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sosirea echipajului SMURD, tânărul pierduse foarte mult sânge, iar tensiunea arterială i se prăbuşise până la un prag critic. S-a făcut rost de sânge, care i-a fost transfuzat, iar doctoriţa Mihaela Munteanu i-a salvat viaţa printr-o intervenţie chirurgicală complexă.

Viaţa unui adolescent gălăţean din comuna Stoicani a fost salvată la limită de un echipaj SMURD şi de medicii chirurgi care au fost de gardă la Spitalul Clinic de Urgenţă în noptea de vineri spre sâmbătă.

„Tânărul, în vârstă de 17 ani, a fost înjunghiat de un agresor din comuna Frumuşiţa. La miezul nopţii, am fost solicitaţi să-i acordăm primul ajutor. L-am găsit în stare gravă, pierduse mult sânge pentru că lama armei tăioase cu care a fost atacat secţionase două vase sanguine importante, artera şi vena axilară. Pe drum, tensiunea arterială a pacientului a scăzut la şase şi ne-am temut că-l pierdem. Am cerut prin staţie ca, la sosirea la spital, să avem pregătite două unităţi de sânge 0 negativ", ne-a informat Angel Trifan, medic coordonator UPU-SMURD.

După ce i s-a făcut transfuzia, strict necesară, şi a fost stabilizat, tânărul a fost dus direct în sala de operaţie.

Doctoriţa Mihaela Munteanu, chirurg vascular (care s-a întors recent din Franţa şi toţi pacienţii săi se roagă să nu mai plece) a operat la cazul acestui pacient timp de aproape cinci ore.

„A intrat în sala de operaţii la ora 1şi 20 de minute şi a ieşit la ora şase dimineaţa. Vasele de sânge secţionate au fost suturate şi, din câte ştiu, starea adolescentului înjunghiat este în prezent stabilă. Cred că deja putem spune că a fost salvat", a mai precizat dr Angel Trifan.

Mai departe, este treaba poliţiştilor şi a procurorilor să-i identifice pe agresori şi să-i dea pe mâna justiţiei pentru a li se stabili pedeapsa meritată.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?