Verificări la deţinătorii de terase sezoniere. Ce amenzi riscă patronii care refuză controlul sau să prezinte actele poliţiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la finele lunii septembrie, la nivelul municipiului Galaţi, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale vor efectua mai multe verificări la operatorii economici care deţin terase sezoniere. Oamenii legii vor urmări modul în care agenţii economici respectă legislaţia în vigoare.

Operatorii economici vor fi verificaţi dacă deţin acordul privind exercitarea activităţilor de comercializare în zone publice şi a autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică. Poliţiştii locali vor mai avea în vedere respectarea de către operatorii economici a suprafeţei închiriate de la Primăria municipiului Galaţi, dacă personalul a absolvit un curs de specialitate pentru comercializarea produselor alimentare şi/sau de alimentaţie publică, organizat conform legislaţiei în vigoare.

În funcţie de gravitatea abaterilor, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale dar şi sancţiuni, care pot fi de la avertismente scrise şi până la amenzi ce depăşesc 2.500 lei.

”Conform prevederilor HCL 728/2017, poliţiştii locali vor aplica sancţiuni pentru: nerespectarea prevederilor prevăzute în licenţa de ocupare a domeniului public, neîntreţinerea curăţeniei în zona aferentă desfăşurării activităţii, depozitarea produselor ce fac obiectul comercializării sau a ambalajelor de orice fel pe domeniul public, realizarea de racorduri sau branşamente improvizate la reţelele de utilităţi publice. În aceste situaţii valoarea unei amenzi este cuprinsă între 2.000 şi 3.000 de lei”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliiei Locale Galaţi.

Comercianţii care refuză nejustificat să se supună controlului sau să prezinte actele solicitate de organele de control, precum şi a actelor cerute în baza unei invitaţii scrise, vor fi sancţionaţi cu amendă de la 2.000 la 3.000 de lei.

Desfăşurarea de activităţi pe domeniul public fără a deţine licenţă, se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 5.000 de lei. În 2018, într-o acţiune ce a vizat identificarea agenţilor economici care ocupă domeniul public cu terase sezoniere, fără autorizarea şi achitarea taxelor legale, poliţiştii locali au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale în sumă totală de 11.400 de lei.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort