Vâna păsări pe un fond de vânătoare cu o armă deţinută ilegal. Braconierul este cercetat penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 56 de ani este anchetat pentru braconaj cinegetic şi uz de armă neletală, fără drept, după ce poliţiştii au stabilit că, timp de o lună de zile, acesta a vânat ilegal păsări pe fondul de vânătoare nr.18 “Negrileşti.

Pe 1 august, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Galaţi au efectuat o serie de verificări pentru prevenirea şi combaterii faptelor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, braconaj cinegetic şi uz ilegal de armă.

Oamenii legii îl suspectează pe un bărbat de 56 de ani din comuna gălăţeană Corod că, în perioada  iunie – iulie 2017, ar fi vânat păsări, fără a deţine autorizaţie şi permis de vânătoare, pe fondul de vânătoare nr.18 “Negrileşti”, folosind o armă deţinută în mod legal.

”În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic şi uz de armă neletală, fără drept”, a declarat Andreea Rogojină, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

  

Mai multe pentru tine:
România, fără reprezentant în Serviciul Extern al UE. Victor Ponta: „Noi nu avem ministru de Externe... Doamna Țoiu e ceva funcționar la MAE al Ucrainei”
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Mara Bănică a slăbit 20 de kilograme după Asia Express. Ce dietă a urmat: „Nu mai eram ce trebuie” Vedeta, confesiuni din emisiune: „Oamenii nu s-au așteptat”
Gem de prune. Cum să păstrezi la borcan tot ce e mai bun vara
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”
Autoritățile franceze au ordonat spitalelor să fie pregătite, până anul viitor, pentru un posibil conflict militar major în Europa
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste