Valeriu Cosma/ A vrut să dea cu pumnul, dar i-a ieşit mai bine cu fuga

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Cosma este un maratonist de cursă lungă

Este unul dintre cei mai apreciaţi vetarani sportivi din Galaţi. A obţinut 16 medalii de aur la maratoanele şi crosurile la care a participat.Valeriu Cosma trăieşte de o viaţă pentru sport. În copilărie, a practicat şi alte sporturi  - box şi lupte - dar atletismul a rămas marea sa dragoste. Deşi părinţii s-au împotrivit la început, nu s-a lăsat o clipă intimidat şi a mers mai departe.

„La box am fost coleg cu marele sportiv gălăţean Georgică Donici. Părinţii nu au fost însă de acord şi, după doi ani, m-am lăsat. M-am apucat să fac atletism. Părinţii au aflat de la nişte vecini că am un concurs pe Faleză şi au venit să mă vadă”, îţi aminteşte sportivul. 
Prima cursă oficială, în 1973

Prima dată alergat oficial la Crosul Tineretului,  în 1973. De atunci şi până în 1980 a câştigat toate concursurile la care a participat. A fost remarcat de profesorul Ionel Tămăşanu, care l-a antrenat din 1982 până în 2001.
„Ţin să-i mulţumesc în mod deosebit profesorului Tămăşanu. Este unul din cei mai buni antrenori cu care am lucrat. M-a ajutat mult şi pentru asta merită tot respectul şi dragostea mea”, povesteşte Valeriu Cosma. 

Din 1982 este legitimat la Clubul Oţelul Galaţi. În fiecare an participă la crosuri şi maratoane.  În total, are peste 25 de maratoane în ţară şi 35 de medalii obţinute, dintre care 16 medalii de aur.

Printre cele mai importante locuri obţinute amintim locul doi în 1984 şi 1986 la naţionale. Timpul cel mai bun : 2 h 48 min pe distanţa 42,195 km.
Din 2002 este nelipsit la crosuruile şi maratoanele pentru veterani. De curând a câştigat două medalii de aur la Campionatele Naţionale de Sală pentru veterani sportivi, de la Bucureşti. În prezent se pregăteşte pentru concursul de cros care va avea loc la Piteşti.

Regretă că, din cauza serviciului, a ratat multe maratoane organizate în străinătate. „Lucrez la Şantierul Naval Damen ca lăcătuş şi din acest motiv nu pot participa la toate concursurile. Abia aştept să ies la pensie”, ne-a mărturisit sportivul gălăţean.

Pentru a se menţine în formă, în fiecare seară, după serviciu, Valeriu Cozma aleargă pe Faleza Dunării sau pe Stadionul Dunărea. În acelaşi timp este foarte atent la ceea ce mănâncă.  „Am învăţat să mânânc foarte sănătos. Mănânc multe legume şi  fructe. Carne consum foarte rar”,  spune Valeriu.

Critică sedentarismul tinerilor


Consideră că mişcarea este vitală pentru corp şi că tineretul ar trebui să facă mai mult sport. „Din nefericire, în ziua de azi nu se mai face sport. Copii sunt dependenţi de calculator şi nu e deloc sănătos. Pe mine sportul m-a ajutat enorm. Doresc să aibă sănătatea toată lumea aşa cum am eu”, încheie gălăţeanul.

Întrebări şi Răspunsuri:

De ce nu mai face tineretul sport în ziua de azi ?


Multă lene. Multe tentaţii. Foarte puţini fac sport din propria iniţiativă. Mai fac fotbal, dar cam atât. În rest îi aducifoarte greu la sport. Nici măcar la şcoală nu se mai fac ore de educaţie fizică, aşa cum se făceau pe vremuri. Este greşită această cale pe care merge tineretul de azi. Un lucru e clar: nu există sănătate fără sport! 

Ce planuri de viitor aveţi?

Am planuri pentru copiii ăştia mici. După ce ies la pensie îmi doresc să mă duc în satul natal Smulţi şi să-i învăţ să facă sport. Am putere de convingere mare şi sunt sigur că voi reuşi să-mi duc planul la bun sfârşit.

Ce-i place: Îmi plac oamenii sociabili şi sinceri. Îmi place să joc fotbal, volei şi handbal. De asemenea, îmi place să ascult muzică bună şi să fac mişcare. În timpul liber ador să mă duc la ţară şi să muncesc în agricultură.


Ce nu-i pace: Nu-mi place să pierd timpul în cârciumi, băutura şi ţigara. Nu-mi place să am de-a face cu oamenii neserioşi, care nu-şi respectă cuvântul dat. Regret că nu am timp mai mult pentru concursurile de maraton şi cros.  Nu-mi place că oamenii fac tot mai puţină mişcare, că au dat sportul pe calculator şi televizor.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului