Văduva campionului de offroad care s-a sinucis la marginea Galaţiului este obligată să dea 750.000 de euro unei bănci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doina Pavlov a pierdut procesul cu banca care o ameninţa cu executarea silită. Reprezentanţii instituţiei de credit au susţinut că familia Pavlov trebuie să le restituie 755.421 de euro, altfel le vor fi sechestrate o serie de proprietăţi.

Procesul a fost dechis în ianuarie anul trecut de Bogdan Pavlov, preşedintele şi fondatorul clubului Offroad din Iaşi şi soţia lui, Doina, după ce banca a încercat să obţină de la ei 755.421 de euro, creditul luat în 2008 plus dobânda. În plângerea adresată instanţei familia Pavlov a menţionat că deşi au luat un credit de 735.000 în 2008 şi s-au angajat să îl achite în 14 luni nu au mai putut da banii înapoi din cauza crizei financiare.

Ieşenii au motivat că că cele două terenuri-păşune de 10.056 metri pătraţi, respectiv 4.644 metri pătraţi din comuna Leţcani, cu care au garantat, ar fi trebuit să acopere valoarea împrumutului şi ei nu s-au opus la vânzarea lor de către creditor.

Proprietăţile ar fi fost evaluate iniţial de bancă la 1,46 milioane de euro în 2008, iar la începutul anului 2010 la doar 485.100 de euro. Instituţia a solicitat înfiinţarea popririi pe conturile celor doi de la o altă bancă şi s-a interesat de proprietăţile deţinute în satul Păun.

Bogdan Pavlov s-a împuşcat în septembrie 2010, în apropiere de Galaţi, din cauza dificultăţilor financiare foarte mari cu care se confrunta. Însă procesul cu banca a continuat şi după moartea ieşeanului, instituţia judecându-se cu Doina Pavlov.

Citiţi şi:

UPDATE: Descoperire şocantă lângă Galaţi: un patron din Iaşi şi-a spulberat capul cu o armă de vânătoare

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani