Urmărit naţional identificat de poliţişti într-o comună din Galaţi. Bărbatul s-a sustras de la executarea unei pedepse cu închisoarea aproape un an şi jumătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Un tânăr de 29 de ani a fost reţinut de poliţişti şi încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, după ce Judecătoria Galaţi a emis pe numele său un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate.

Pe 2 aprilie, în jurul orei 9,30, poliţiştii gălăţeni au depistat, pe raza comunei Tuluceşti, un bărbat de 29 de ani, din municipiul Galaţi, urmărit naţional, pe numele căruia Judecătoria Galaţi emisese, în data de 10.11.2017, un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate.

”Bărbatul, condamnat la 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, a fost arestat şi încarcerat în Penitenciarul Galaţi”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?