UPDATE Primăria Galaţi a anunţat un concert inexistent al Corului Naţional de Cameră Madrigal în Parcul „Eminescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Primăriei Galaţi au mediatizat în mod eronat organizarea în Parcul „Mihai Eminescu“ în cursul serii de sâmbătă, 25 martie, a unui eveniment în cadrul căruia urma să concerteze Corul Naţional de Cameră Madrigal.

UPDATE

Sâmbătă seară, în Parcul Eminescu din centrul Galaţiului, a concertat doar un grup de elevi.

Problema este că, la spectacolul care a avut loc între orele 20.30 şi 21.30, strângând în jur de 200 de gălăţeni, spectatorii se aşteptau să concerteze celebrul cor Madrigal, conform anunţului făcut de angajaţii Primăriei Galaţi şi mediatizat ulterior de către presa locală.

Evenimentul i-a dezamăgit pe spectatorii prezenţi, iar instituţiile implicate în organizarea lui nu-şi recunosc eroarea gravă. Cei de la Primăria Galaţi au refuzat să-şi asume comunicatul de presă trimis instituţiilor media locale pentru mediatizare.

STIREA INIŢIALĂ

Potrivit unui bun obicei cu extindere mondial, în fiecare an, pe 25 martie, oamenii cărora le pasă de mediul în care trăim sărbătoresc „Ora Pământului”, prilej cu carei sting pentru o oră luminile şi opresc aparatele electrocasnice neesenţiale, în intervalul 20.30 – 21.30.

Scopul acestui eveniment este de a sensibiliza utilizatorii de energie electrică în faţa problemei dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea acestui tip de energie.

La Galaţi, dicolo de faptul că instituţiile publice au anunţa că vor opri iluminatul în intervalul menţionat (lucru pe care-l recomandă tuturor locuitorilor, în zona centrală a oraşului va avea loc un eveniment special:  Corul Naţional de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin”  va susţine un recital în aer liber în Parcul Eminescu alături de un grup de aproximativ 100 de copii. 

Participanţii la acest eveniment vor purta brăţări fluorescente şi vor cânta la lumina lumânărilor.

Programul „Nicio Şcoală fără Cor” este un parteneriat cu Programul Naţional Cantus Mundi, iniţiat în anul 2100, de către dirijorul Ion Marin, pe baza voluntariatului membrilor Corului Madrigal. Programul Naţional Cantus  Mundi a fost instituţionalizat prin HG 821/2014, de venind o Direcţie a Instituţiei aflată în subordinea Ministerului Culturii.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort