UPDATE O adolescentă din RP Moldova a fost descoperită moartă într-un autoturism, la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Criminaliştilor le-a atras atenţia poziţia nefirească a cadavrului Foto: Marius Mototolea

Un tânăr, care s-a aflat în maşină împreună cu ea, a fost dus la audieri la Poliţie. Potrivit unei martore, bărbatul ar fi spus că a adormit şi, când s-a trezit, fata era moartă lângă el. Versiunea lui este contrazisă de medicul legist.

UPDATE, joi, ora 9.30: Pentru că poliţiştii Secţiei 3  n-au reuşit să-l audieze pe  prietenul fetei găsite moarte, întrucât acesta era incoerent şi părea a fi sub influenţa unor droguri, miercuri în jurul orei 20.00, tânărul a fost dus la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde, şi la această oră, se află sub supraveghere medicală.

Testele toxicologice au relevat că basarabeanul avea în sânge cocaină şi amfetamină. După ce efectul drogurilor se va diminua suficient pentru a se putea dialoga cu tânărul din Republica Moldova, poliţiştii vor relua audierea acestuia.

Adolescenta găsită moartă prezenta o importantă hemoragie nazală (avea faţa mânjită de sânge), caracteristică în cazul consumului cronic de cocaină. Acest drog, sub forma unui praf alb, se prizează prin aspirare şi, in timp, afectează mucoasa nazală. Drept consecinţă atunci când consumatorii de cocaină "trag pe nas" drogul, se sparg vase de sânge, mucoasa nazală fiind bogat vascularizată.. Aşadar nu este exclus ca tânăra basarabeancă să fi murit în urma unei supradoze de cocaină. Rămâne ca examenul toxicologic şi necropsia cadavrului să confirme (sau eventual să infirme) această ipoteză.

O tânără în vârstă de 17 ani din Republica Moldova a fost găsită moartă într-un autoturism, parcat lângă blocul I3 din cartierul gălăţean Micro 19. Maşina, marca Audi A3 este înmatriculată în Bulgaria.

Una dintre locatarele imobilului a relatat că, în jurul prânzului, din maşina care staţiona de câtva timp, a coborât un tânăr, care era panicat şi tremura. După un timp, acesta i-a cerut ajutor unui bărbat care trecea prin zonă.

În urma apelului la 112, înregistrat la ora 14.41, la faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD, care a constatat decesul şi, întrucât existau suficiente indicii că moartea fetei poate fi considerată suspectă, au fost anunţataţi poliţiştii criminalişti de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.

De asemenea, înainte de a fi scos din maşină, cadavrul, care avea o poziţie nefirească, picioarele desculţe fiind urcate pe bordul autoturismului, a fost examinat şi de dr. Mihaela Girigan din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală care a apreciat că decesul ar fi survenit în urmă cu aproximativ 12 ore (faţă de momentul examinării şi că tânăra avea sânge în căile respiratorii.

Examinarea medico-legală la faţa locului

„Bărbatul, în vârstă de 20 de ani, din Republica Moldova, care s-a aflat împreună cu victima, a fost dus la audieri la Secţia 3 de poliţie, unde se află şi în prezent. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei şi a analizelor toxicologice în vederea stabilirii cauzelor decesului", ne-a precizat comisar Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi.

O altă martoră, care locuieşte în zonă, susţine că tânărul ar fi spus că, împreună cu însoţitoarea sa, au ajuns noaptea la Galaţi şi că, iniţial, au rămas în staţia terminus a liniei de troleibuz, după care, în jurul orei 11.00, s-ar fi mutat lângă blocul I3 unde era umbră şi mai multă linişte. Acolo bărbatul ar fi adormit, iar când s-a trezit a constatat îngrozit că fata murise.

Această versiune - dacă a fost într-adevăr a fost spusă martorei - este contrazisă de semnele morţii, care indică producerea decesului în zori şi nicidecum după ora 11.00.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța