Un șofer beat și fără permis i-a speriat pe polițiști. Ce contravenții a comis acesta

0
Publicat:

Un șofer din Galați, care avea suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice, s-a urcat beat la volan. El s-a ales cu patru contravenții, a primit o amendă uriașă și fost dus în arest.

Șofer beat la volan FOTO: Poliția Română

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Galați, luni, 5 septembrie, în jurul orei 08:00, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Galați, în timpul activităților de serviciu, au oprit în trafic pe strada Henri Coandă, din municipiul Galați, un autoturism condus de un bărbat cu vârsta de 66 ani, din Galați care avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Șofer beat și cu permisul suspendat, la volan 

„La testarea alcoolscop a rezultat o concentrație de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar în urma probatoriului administrat în cauză s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Galați”, a anunțat IPJ Galați.

De asemenea față de acesta au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale pentru săvârșirea mai multor abateri la regimul rutier în valoare de 4.480 lei, fiindu-i reținute plăcuțele și certificatul de înmatriculare de la autoturism.

Marți, 6 septembrie, șoferul beat și fără permis, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Polițiștii au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale

În ultimele două zile, polițiștii Serviciului Rutier Galați și a Biroului Drumuri Naționale și Europene, în colaborare cu reprezentanții Regiei Autonome Registrul Auto Român, au desfășurat, în județul Galați, o acțiune care a avut ca scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor precum și a depășirii vitezei legale pe drumurile publice.

În cursul acțiunii au fost aplicate 108 sancțiuni contravenționale, în valoare de 68.710 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată. Dintre acestea, 42 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Totodată, polițiștii au reținut 18 certificate de înmatriculare ale vehiculelor, precum și 22 permise de conducere: 16 permise pentru depășirea limitei de viteză, trei permise pentru conducerea sub influența alcoolului, două permise pentru depășire neregulamentară și un permis pentru defecțiuni la mecanismul de direcție.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”