Un şofer beat a provocat un accident şi a fugit de la locul faptei. Avea permisul suspendat pentru că a fost surprins drogat la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut şi va fi propus astăzi la arestare preventivă sub acuzaţiile de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului.

Miercuri, 2 septembrie, poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Brăilei, unul dintre conducătorii auto implicaţi părăsind locul faptei.

”Din primele verificări efectuate de poliţiştii sosiţi la faţa locului, a rezultat că o persoană necunoscută ar fi condus autoturismul, pe strada mai sus menţionată, şi, în zona intersecţiei cu strada Roşiori, nu ar fi păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul care circula în faţa sa, intrând în impact cu acesta şi proiectându-l în stâlpul cu semafor pietonal, apoi pe scuarul care desparte sensurile de circulaţi”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

În urma accidentului, bărbatul, de 29 de ani, aflat la volanul autoturismului acroşat, a suferit leziuni, fiind transportat la spital, dar nu a necesitat internarea. La câteva ore după producerea accidentului, în jurul orei 3.30, poliţiştii au identificat conducătorul auto care a părăsit locul faptei, în persoana unui bărbat, de 34 de ani, din municipiul Galaţi.

Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, s-a constatat că are dreptul de a conduce suspendat, din data de 22.08.2020, cand a fost depistat la volanul autoturismului sub influenţa substanţelor psihoactive.

Bărbatul, care este cercetat acum pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului, a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi cu propunere de arestare preventivă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026