Un şofer aflat aproape în comă alcoolică a provocat un accident de circulaţie, acroşând trei maşini parcate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 29 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului după ce s-a urcat băut la volan, iar într-o curbă a pierdut control direcţiei şi a intrat cu maşina pe care o conducea în mai multe autovehicule parcate.

Marţi, 17 martie, în jurul orei 14,00, un bărbat, de 29 de ani, a condus autoturismul pe strada Nicolae Deleanu, din municipiul Galaţi, şi ajungând la intersecţia cu strada Tecuci, a virat la dreapta, fără a adapta viteza în curbă, şi a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, acroşând trei autovehicule parcate regulamentar.

”Poliţiştii sosiţi la faţa locului l-au testat alcoolscopic pe conducătorul auto, valoarea înregistrată de aparatul etilotest fiind de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Pe numele tânărului a fost deschis un dosar penal pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul