Un român de 59 de ani îngrozeşte Italia.  Şi-a distrus în bătaie iubita cu 26 de ani mai tânără, apoi i-a dat foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Urmele incendiului provocat de român FOTO Brescia Oggi

Totul s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii într-un apartament închiriat din localitatea Carpendolo (Lombardia). Românul este dat în urmărire de autorităţile italiane, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare.

Un bărbat de origine română în vârstă de 59 de ani din Carpendolo (Lombardia) este căutat de poliţia italiană, care are emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă, pentru tentativă de omor deosebit de grav.

Potrivit informaţiilor din presa din Peninsulă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, românul a încercat să-şi omoare concubina de origine ucraineană cu 26 de ani mai tânără.

Totul s-a întâmplat într-un apartament închiriat din cartierul Fusetto al localităţii amintite. Bărbatul a bătut-o crunt, cu pumnii şi cu picioarele, pe femeia de 33 de ani, iar după ce a văzut că aceasta nu mai mişcă a crezut că a ucis-o, aşa că a dat foc locuinţei şi a plecat într-o destinaţie necunoscută.

Oamenii legii sunt convinşi, după cum scrie publicaţia Giornale di Brescia, că românul a încercat prin incendiere să ascundă urmele faptelor sale.

Din fericire pentru victimă, însă, ţipetele din cursul scandalului şi fumul dens de după i-au alarmat pe vecinii cuplului, care au dat imediat alarma salvând-o pe femeie înainte să fie prea târziu.

Flăcările au fost stinse, iar pericolul ca incendiul să se întindă în restul clădirii a fost eliminat. Femeia a fost găsită întinsă pe podea, în stare gravă, fiind transportată de urgenţă la Spitalul Civil din Brescia unde medicii au declarat că va avea nevoie de aproximativ 30 de zile pentru a se reface după bătaia primită de la concubinul său.

Focul a distrus doar o parte a apartamentului care a fost sigilat în vederea continuării anchetei de carabinierii italieni. Bărbatul român este căutat în toată Italia, dar autorităţile nu exclud faptul că este posibil să fi părăsit deja această ţară, cu destinaţia România. Nu se ştie, deocamdată, din ce judeţ al ţării este originar.
Potrivit publicaţiei Giornale di Brescia, vecinii celor doi au declarat că nu este pentru prima oară când au avut loc violenţe în casa bărbatului român.

„Şi în luna aprilie s-a întâmplat ceva asemănător. Am auzit strigăte de ajutor care veneau din interiorul apartamentului. Soţul meu a urcat la etajul respectiv să vadă ce se întâmplă şi a găsit o tânără îngrozită, în stare de şoc. A chemat carabinierii, dar din câte ştiu eu nu s-a mai făcut nimic, pentru că nimeni nu a depus vreo plângere”, a mărturisit o vecină.

„Locuieşte aici cam de şapte ani – a declarat o altă vecină făcând referire la bărbatul român – niciodată nu am avut probleme cu el. În ultimul timp schimba cam des femeile pe care le aducea acasă”, a adăugat femeia.

„În jur de miezul nopţii am auzit câteva zgomote , dar nu am dat prea mare importanţă. La un moment dat însă a început să cadă tencuiala de pe tavan, am sărit speriaţi din pat şi am ieşit afară. Din fericire focul nu s-a extins, suntem toţi bine, numai că va trebui să dormim pentru ceva timp în sufragerie pentru că în dormitor nu va fi posibil”, au spus vecinii de dedesubt.
 

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul