Un proaspăt posesor de permis de conducere a produs un accident de circulaţie. O persoană a fost rănită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Un tânăr de 18 ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, după ce a apăsat pedala de acceleraţie mai mult decât trebuia şi, pe fondul carosabilului umed, a intrat cu maşina pe care o conducea într-o semiremorcă parcată regulamentar.

Pe 8 mai, un tânăr de 18 ani, din comuna Braniştea, a condus autoturismul pe strada Brăilei din Galaţi, dinspre strada Drumul de Centură şi, în zona parcării unui restaurant, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de carosabil umed, ploaie torenţială şi curbă la stânga, a pierdut controlul direcţiei, intrând în coliziune cu partea din spate a unei semiremorci, parcată regulamentar.

”În urma impactului, a rezultat rănirea pasagerului aflat pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului, care însă nu a necesitat internare. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi