Un italian a prădat două biserici din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă

Pripăşit prin Galaţi, acesta a intrat în vizorul poliţiştilor care anchetează o serie de furturi comise în ultimele trei luni, în lăcaşe de cult din oraş.

Ca urmare a plângerilor formulate de preoţi, poliţiştii Secţiei 2 au demarat cercetările şi, în scurt timp, primele rezultate i- au condus la italianul a cărui identitate n-a fost deocamdată dezvăluită pentru bunul mers al anchetei

„În urma verificărilor efectuate poliţiştii de investigaţii criminale au identificat un cetăţean italian, în vârstă de 43 ani, suspectat că, în perioada iunie-august a.c., a pătruns ilegal în două biserici de pe raza municipiului Galaţi din incinta cărora a sustras mai multe bunuri (ulei, zahăr, prosoape, feţe de masă). Prejudiciul creat a fost estimat la aproximativ 1000 lei", ne-a informat Bogdan Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi.

Italianului i-a fost întocmit dosar penal şi este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"