Un ieşean şi-a găsit sfârşitul pe un drum comunal din localitatea Iveşti după ce a intrat cu maşina în poarta unui imobil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Accidentul rutier s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Şoferul, de 47 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a lovit cu autovehiculul poarta unui imobil şi apoi un podeţ, răsturnându-se apoi în afara carosabilului.

Pe 24 ianuarie, un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Iaşi, a condus autoturismul pe strada Alexandru Ioan Cuza din comuna Iveşti şi, la un moment dat, din cauza neadaptării vitezei, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, lovind poarta unui imobil şi un podeţ şi răsturnându-se în afara părţii carosabile.

”În urma impactului, conducătorul auto a decedat şi un alt bărbat, de 42 de ani, pasager în autoturism, a suferit leziuni, fiind transportat la spital unde a rămas internat”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online