Un bărbat a vrut să se sinucidă şi a băut câteva guri de bioxid de sulf

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul a încercat să-şi pună capăt zilelor, dar a ajuns la spital în stare foarte gravă. În momentul de faţă starea lui este stabilă şi se află înternat în secţia de Reanimare.

Aurelian Anton, în vârstă de 33 de ani, din Piscu, a hotărât ieri că nu mai are motive pentru a trăi şi a decis să-şi ia viaţa. A pus mâna pe un borcan în care se afla bioxid de sulf şi l-a dus la gură. Efectul substanţei toxice şi-a făcut imediat efectul, iar victima a fost la un pas de moarte. Rudele tânărului au chemat ambulanţa, iar acesta a ajuns în stare gravă la spital.

“La spitalul clinic de urgenţă a fost internat un tânăr care a băut bioxid de sulf. Nu se ştie cât de hotărât era să moară, dar nu a reuşit. Fără îndoială este un îndrăgostit de chimie, pentru că altfel nu poţi să bei porcăria aia. Este o substanţă toxică, care are un miros îngrozitor şi are un gust imposibil. A fost un om cu voinţă”, spune Nicolae Bacalbaşa, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi.

În momentul de faţă starea bărbatului este stabilă, el aflându-se internat în secţia de Reanimare a Spitalului Judeţean. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!