UMANITAR: Şansa la viaţă costă doar 2500 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Sporting Club se chinuie să facă rost de infima sumă pentru a cumpăra un aparat care ar salva mulţi pacienţi. Aceasta este doar jumătate din suma necesară, pentru că cealaltă jumătate este suportată de o asociaţie misionară americană.

Asociaţia Persoanelor cu Handicap "Sporting Club" din Galaţi a primit de-a lungul anilor, diverse donaţii de la o asociaţie creştină misionară din Statele Unite ale Americii printre care se numără şi 350 scaune rulante.

În urmă cu câteva zile, asociaţia a primit din nou vizita oaspeţilor americani, care şi-au exprimat dorinţa de a ajuta în continuare activitatea de recuperare.

Ei dau! Noi?

Mai mult, americanii s-au oferit chiar să doneze jumătate din suma necesară achiziţionării unui aparat medical ultraperformant care le va fi de mare folos pacienţilor cu pareze şi distrofii musculare, scleroză în plăci sau alte afecţiuni neurologice.

„La sala de kinetoterapie a asociaţiei noastre efectuează recuperare medicală aproape 150 de persoane pe lună, rezultatele fiind îmbucurătoare. Cel mai mic are 1,7 luni, iar cel mai mare are 70 de ani. Organizaţia noastră are nevoie de suma de 2.500 euro, reprezentând jumătate din preţul de achiziţie a aparatului medical şi fac un apel la persoanele fizice şi juridice care ne pot ajuta, deoarece prin achiziţionarea acestui dispozitiv, recuperarea bolnavilor se va face într-un timp mai scurt", spune Vasile Cristea, preşedintele Asociaţiei Persoanelor cu Handicap "Sporting Club" Galaţi.

„Aparatul respectiv este de un real folos în recuperarea pacienţilor care au suferit AVC-uri, boala Parkinson, TCC, paralizii cerebrale infantile, precum şi alte afecţiuni musculare, având un sistem inovativ de monitorizare a funcţiilor şi activităţii beneficiarilor" , susţine medicul neuropsihiatru Carmen Schiopu.

În ultimii ani "Sporting Club" Galaţi a dat numeroşi sportivi de performanţă în România, care apoi şi-au investit o parte din timpul, energia şi priceperea lor în acţiuni de sprijin pentru alţi membri ai comunităţii aflaţi în situaţii dificile.

Cei peste 300 de membri ai organizaţiei, sprijiniţi de 60 de voluntari, s-au implicat pe lângă acţiunile cu caracter sportiv, şi în organizarea unor evenimente cu caracter cultural, dar şi în proiecte sociale şi educaţionale.

Cei care vor să ajute asociaţia în achiziţionarea acestui dispozitiv medical pot afla detalii la sediul asociaţiei din str. Nae Leonard nr. 34, bl. S12, parter.