Tragedie la Spitalul Clinic de Urgenţă: un pacient internat la Chirurgie a murit după ce a căzut de la etajul IV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Balustrada îndoită de impactul cu corpul pacientului

Se presupune că ar fi vorba despre o sinucidere. Medicului de la UPU-SMURD nu i-a mai rămas decât să constate decesul pacientului care s-a zdrobit efectiv pe cimentul din jurul clădirii spitalului.

Victima căderii de la înălţime, un bărbat în vârstă de 67 de ani, a fost găsită fără suflare de către unul dintre agenţii de pază ai spitalului care îşi făcea rodul, azi-noapte, în jurul orei 22.15.

Acesta a dat alarma şi dr Angel Trifan, medicul de gardă de la UPU-SMURD împeună cu doi asistenţi medicali au alergat să-i acorde primul ajutor însă în zadar pentru că Nedelcu Şerban murise.

Bărbatul era internat în secţia Chirurgie II, de la etajul IV.

În cădere, corpul victimei a îndoit o balustradă de fier care mărgineşte un fel de şanţ betonat din din jurul spitalului după care s-a zdrobit efectiv pe ciment, la doi metri sub nivelul solului.

„Am fost informaţi că un pacient s-a aruncat dintr-o secţie a spitalului. Ajunşi la faţa locului am constatat că persoana respectivă decedase. Suferise leziuni incompatibile cu viaţa. A căzut pe gardul care mărgineşte spaţiul din jurul spitalului şi subsolul tehnic, de la o înălţime de peste 20 de metri", a declarat dr Angel Trifan.

Cei doi poliţişti care demaraseră deja ancheta au refuzat să facă orice comentariu până la finalizarea acesteia. De asemenea nici asistentele care erau de serviciu nu au vrut să discute cu jurnaliştii despre circumstanţele în care s-a produs nenorocirea.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete