Traficul rutier pe Bulevardul Falezei se închide de miercuri şi până luni. În zonă vor fi organizate concerte şi târguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Porţiunea închisă este cuprinsă între strada Alexandru Cernat (zona parcului Viva) şi Prelungirea Traian (zona „La Elice”). Pe perioada restricţiei, circulaţia va fi deviată pe strada Armata Poporului (Mazepa 2) şi strada Roşiori (cu legătură în Prelungirea Traian).

Traficul rutier pe Faleza Superioară va fi închis în următoarele cinci zile, cu ocazia manifestărilor organizate de Sărbătorile Galaţiului. Astfel, începând de miercuri, 29 noiembrie, de la ora 10,00 şi până luni, 4 decembrie, la ora 12,00, traficul va fi blocat pe bulevardul Marii Uniri (Faleza superioară), pe sectorul cuprins între intersecţia cu strada Gen. Alexandru Cernat (zona parc Viva) şi intersecţia cu strada Prelungirea Traian (zona „La Elice”).

În acestă perioadă, circulaţia va fi deviată pe str. Armata Poporului şi strada Roşiori (cu corespondenţă în Prelungirea Traian), motiv pentru care autorităţile locale le recomandă şoferilor să nu parcheze autoturismele pe artera care va prelua, temporar, traficul de pe faleză. 

De asemenea, participanţii la trafic sunt sfătuiţi să evite pe cât posibil zona, dat fiind că străzile Armata Poporului şi Roşiori au doar cîte o bandă pe fiecare sens de mers şi nu pot prelua tot traficul obişnuit de pe bulevardul Marii Uniri.

Programul Sărbătorilor Galaţiului

Joi,  30 noiembrie - Ziua Oraşului Galaţi

17,00.-18,00    Scenotehnica, întregul echipament cât şi personalul calificat sunt la dispoziţia artiştilor locali

18,00-22,00 – Prezentator pentru ziua de joi, 30.11.2017 – Răzvan Simion

18,00 – 18,30 – Spectacol artişti locali

18,30 – 19,15 –  Recital Trupa Got-X

19,15 – 20,15 – Recital DEEPCENTRAL

20,15 – 21,00 – Recital THE MOTANS

21,00 – 22,00 – Recital DELIA

22,00 – 22,15    Seara se va încheia cu un spectacol de foc de artificii, cu o durata de 15 minute şi se va desfăşura pe un fundal muzical.

Vineri, 1 Decembrie - Ziua Naţională a României

17,00.-18,00    Scenotehnica , întregul echipament cât şi personalul calificat sunt la dispoziţia artiştilor locali

17,00-22,00 – Prezentator/ MC - Dănuţ Lungu

18,00 – 18,45 -  Spectacol artişti locali, intonarea imnului naţional

18,45 – 19,30 - ELISABETA TURCU

19,30 – 20,30 - LIVIU TEODORESCU

20,30 – 22,00 - ANSAMBLUL ETNOFOLCLORIC PLĂIEŞII.

Sâmbătă, 2 decembrie

17,00-18,00  Scenotehnica, întregul echipament cât şi personalul calificat sunt la dispoziţia artiştilor locali

18,00-22,00 – Prezentator pentru ziua de sâmbătă, 02.12.2017 – Răzvan Simion

18,00 – 18,10 – Artişti Locali trupa Hip-Hop

18,10 – 18,15 – Artişti Locali Trupa de Dans

18,15.- 19,00 – Trupa Strada Mare

19,00 – 20,00 - LIDIA BUBLE

20,00 – 21,00 - CONNECT-R

21,00 – 22,00 - CARLA’S DREAMS.

Duminică, 3 decembrie

17,00.-18,00   Scenotehnica, întregul echipament cât şi personalul calificat sunt la dispoziţia artiştilor locali

18,00-22,00- Prezentator/ MC pentru ziua de duminică, 03.12.2017  Dănuţ Lungu

18,00-18,30   Artişti locali

18,30-18,45 – Artişti locali

19,00-20,00 – AMI

20,00-21,00 – GUESS WHO

21,00-22,00 – RANDI.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”