Trafic auto şi pietonal restricţionat în intersecţia dintre strada Traian şi strada Serei din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Restricţiile vor fi valabile timp de o lună. Foto: Adevărul

Restricţiile de circulaţie sunt necesare pentru efectuarea lucrărilor de modernizare a reţelei de apă şi canalizare de pe strada Traian. Restricţiile vor fi aplicate începând de luni.

Potrivit avizului dat de Comisia municipală pentru Siguranţa Circulaţiei, restricţiile de trafic din intersecţia străzii Traian cu strada Serei rămân în vigoare până pe 23 noiembrie 2014.

Primăria municipiului Galaţi le recomandă conducătorilor auto să evite, pe cât posibil, zona cu restricţii pe toată durata lucrărilor, să folosească drept rute ocolitoare străzile Nicolae Alexandrescu, Dr. Alexandru Carnabel, Eroilor sau Cerealelor şi să respecte întocmai indicatoarele de restricţie montate în zona în care se efectuează lucrări.

Primăria municipiului Galaţi le cere scuze conducătorilor auto, dar şi locatarilor din zonă, pentru disconfortul creat şi le mulţumeşte pentru înţelegere.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut