Termenul şi cererea de recuzare. Procesul milionarului Liviu Jitea, judecat pentru o evaziune de 8 milioane de euro, s-a transformat într-un bâlci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Jitea Foto: arhivă Adevărul

Omul de afaceri Liviu Jitea a depus o nouă cerere de recuzare împotriva judecătorului care instrumentează dosarul în care a fost pus sub acuzare, în condiţiile în care cercetarea judecătorească în acest proces bate pasul pe loc de peste trei ani.

Dosarul în care milionarul Liviu Jitea şi alte 17 persoane au ajuns în boxa acuzaţilor pentru evaziune fiscală şi contrabandă cu alcool riscă să intre în al patrulea an de judecată fără ca cercetarea judecătorească să fi început la modul serios. Tribunalul Galaţi a dispus efectuarea unor expertize, dar acestea nu s-au efectuat nici până astăzi. 

Procesul abundă în schimb în cereri de recuzare, fiind depuse nouă astfel de solicitări până acum, un adevărat record naţional la acest capitol, majoritatea fiind iniţiate de omul de afaceri Liviu Jitea. 

Ultima cerere de recuzare a fost depusă pe 12 decembrie, fiind respinsă ca şi celelalte, însă un alt termen de judecată a fost pierdut. Luni de zile au fost irosite doar pentru judecarea cererilor de recuzare în acest dosar.

Motivul acestei ciudăţenii juridice este conflictul deschis care s-a creat între omul de afaceri Liviu Jitea şi instanţa de judecată, determinând amânarea la nesfârşit a administrării probelor în dosar şi audierea martorilor.

Liviu Jitea este acuzat de procurorii DIICOT Galaţi de evaziune fiscală şi contrabandă cu alcool, după ce s-a descoperit că, în cadrul activităţii unei societăţi comerciale de profil din municipiul Focşani, a procedat alături de membrii grupării sale la amplasarea, înaintea contoarelor liniei tehnologice de producţie de alcool dublu rafinat, a unor instalaţii neautorizate şi au extras în această modalitate peste 800.000 de litri de alcool, fără evidenţierea în contabilitatea societăţii a operaţiunilor comerciale aferente cantităţilor de alcool necontorizate. 

Paguba cauzată bugetului de stat prin activitatea infracţională este estimată la opt milioane de euro, reprezentând accize, taxe şi impozite. Procurorii DIICOT au pus sechestru pe bunurile omului de afaceri şi au confiscat aur, două camioane şi şase maşini de lux. 

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model