Temutul interlop Vasile Boşnigeanu, gata de a fi eliberat condiţionat, după doar patru ani de puşcărie, unde a ajuns după ce a comandat un asasinat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii de la Tribunalul Galaţi vor judecat solicitarea interlopului cunoscut sub „numele de scenă” de Vasile Americanu pe dat de 18 noiembrie, cu o lună mai devreme decât se stabilise iniţial. Boşnigeanu este celebru pentru generozitatea cu care răsplătea „favorurile” unor domnişoare fără prejudecăţii din showbizul românesc.

Cunoscutul interlop Vasile Boşnigeanu (zis Vali Americanu’) mai are foarte puţin până când se va putea bucura din nou de libertate. Judecătorii de la Tribunalul Galaţi au decis să i-a în discuţie cererea lui de eliberare condiţionată pe 18 noiembrie (adică peste mai puţin de lună), după ce condamnatul ceruse prescurtarea termenului iniţial, care fusese stabilit pe 18 decembrie.

De loc din comuna călărăşeană Modelu, Vasile Boşnigeanu (42 ani) se află în detenţie pentru o pedeapsă de şase ani de închisoare, după de judecătorii au concluzionat că acesta se face vinovat de comandarea şi finanţarea, în 2008,  a unui asasinat care-l avea ca ţintă pe rivalul său Cristinel Ghencea, zis „Chirmuş”.

„Chirmuş” urma să fie atacat şi împuşcat în plină stradă de un asasin plătit de Americanu, însă crima nu s-a mai produs deoarece Boşnigeanu şi asasinul tocmit au fost arestaţi cu câteva ore înainte, în urma unui denunţ şi a interceptărilor telefonice care demonstrau întregul mecanism pus la cale.

Se pare că scandalul dintre „Americanu” şi „Chirmuş” a izbucnit din cauza neînţelegerilor legate de taxa de protecţie ce urma să fie percepută concitadinului lor Cristian Constantin, câştigatorul unui premiu in valoare de 10,5 milioane de euro la Loto 6/49. Conflictul a escaladat şi, de la simple ameninţări, s-a ajuns la violenţe.

resa tabloidă scrie că „Amercanu” ar fi lovit-o şi aruncat-o pe nevasta la „Chirmuş” în piscină, la o petrecere, după ce femeia l-ar fi ameninţat cu un pistol.

Boşnigeanu a fost condamnat definitiv în 2010, iar în 2011 a fost arestat şi încarcerat în penitenciarul Călăraşi, de unde a fost mutat apoi în penitenciarul Galaţi. Acum, după doar patru ani de detenţie, el este pe cale să fie eliberat condiţionat, situaţie care se va lua în discuţie, după cum spuneam, pe 18 noiembrie.

Vasile „Americanu” este cunoscut în showbizul românesc pentru petrecerile monstru cu lăutari celebri (Adi Minune, Vali Vijelie etc) organizate la Călăraşi, dar şi pentru faptul că obişnuia să-şi „cumpere” partenere din zona asistentelor TV (s-a lăudat în câteva rânduri că le-a fi plătit pentru nopţi fierbinţi pe Bianca Drăguşanu şi Daniela Crudu).

Una dintre cele mai cunoscute poveşti de acest gen a avut-o în prim-plan pe Daniela Crudu, care a fost acuzată de interlop că are să-i dea înapoi 8.000 de euro, pentru o serie „prestaţii” neîndeplinite. Potrivit cancan.ro, datoria ar fi fost stinsă de Mihai Costea (pe atunci iubitului Danielei Crudu), care a achitat suma pretinsă de Vasile Boşnigeanu.

Interesantă şi implicarea interlopului în mediul de afaceri. Astfel, el l-ar fi împrumutat pe milionarul Gheorghe Naghi, „Regele Mezelurilor”, cu 2.000.000 de euro, cu o dobândă foarte mică, chiar înainte ca patronul Aldis să moară în teribilul accident de şalupă. Presa naţională scrie că după ce a decedat Naghi, soţia acestuia a mers personal la „Americanu”  şi i-a achitat suma datorată.

Vă mai recomandăm şi: 

„Afacerea cu bărbaţi” a unei eleve din Galaţi. Proxenetă la doar 14 ani: „Hai, fată, că poţi să faci bani, nu fi proastă!”

Cum acţionau „interlopii apelor“ de acum un secol. Terente, Codin şi Danacu au inspirat până şi un scenariu de film, premiat la Cannes cu „Palme d'Or“

Cinci asasinate interlope care au îngrozit România. Crime comandate de mafioţi celebri şi răfuieli prea crunte chiar şi pentru oamenii legii

Condamnare ciudată: traficanţi de droguri din Galaţi, obligaţi să muncească la bibliotecă. „Vor trage pe nas praful din arhivă”, glumesc avocaţii

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”