Tehnologia modernă a pus cruce meseriei de lingurar

Ion Soare a învăţat meseria de la bunicul său şi regretă că tinerii nu mai au răbdare să practice acest meşteşug. Dacă înainte de Revoluţie, lingurarii se puteau întâlni pe toate drumurile, acum numărul acestora s-a redus până aproape de dispariţie.

Nea Ion modelează lemnul cu instrumente ce erau folosite de bunicul şi tatăl său. Mărturie sunt uneltele din atelier pe care le-a păstrat intacte, chiar şi după 40 de ani. Tesla, pleviţa, cuţitul pentru sculptat şi toporişca sunt obiectele de care nu s-ar despărţi niciodată.

„Această meserie se învaţă din tată în fiu. Acum a ieşit economia asta de piaţă şi nu prea o mai practică nimeni. Este o muncă migăloasă, îţi trebuie multă răbdare şi precizie. Lemnul îl cumpărăm de la pădure din Dâmboviţa. Teiul se pune la uscat şi după aia intră la prelucrare. Nu pot să-l lucrez verde deoarece crapă, iar clientului trebuie să-i dau un lucru de calitate", spune lingurarul.

Originar din Dâmboviţa, Ion Soare vine la Galaţi şi Brăila în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, pentru a-şi vinde marfa. Deşi nu crede în criză, obiectele sale de uz casnic nu prea mai au căutare decât la gospodinele de vârsta a treia.

„E bine, nu e bine, trebuie să trăiesc şi eu cumva. Poate să stea un om gospodar fără o lingură de lemn, fără un ciur, o sită?", se întreabă meşteşugarul.

Produsele lui nea Ion au preţuri pentru toate buzunarele „să poată cumpăra şi bogatu' şi săracu'". De pildă, o lingură de lemn costă 3 lei, un fund de mămăligă costă 4 lei, un fus este 3 lei, un sucitor pentru turte este 3 lei, un făcăleţ de mămăligă este 3 lei, un mojar de usturoi este 10 lei.

Tradiţii uitate

Înainte de Revoluţie, lingurarii colindau toată ţara pentru a-şi vinde marfa şi a avea cu ce-şi întreţine familiile. Obiectele de artizanat din lemn se vindeau ca pâinea caldă.

Aproape că nu exista femeie pricepută în treburile gospodăriei, care să nu aibă în bucătărie o lingură de lemn, cu care amestecă în mâncare, ca să nu zgârie fundul ceaunului, sau un făcăleţ de mămăliguţă. Anii au trecut, lumea s-a modernizat, iar obiectele lucrate manual au ajuns să fie folosite mai mult pe post de obiecte decorative.

„Eu de meseria asta nu mă las. S-or mai găsi câţiva gospodari care să-mi cumpere marfa", a încheiat lingurarul.