Tânărul fără permis care a ucis doi copii şi a fugit de la locul accidentului a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivanciu Corcioveiu FOTO Facebook/pagina personală

Ivanciu Corcioveiu (23 de ani) se află în prezent în arest preventiv, după ce, pe 6 septembrie, a lovit în plin cu maşina doi copii, omorându-i pe loc, iar apoi a fugit de la locul faptei. Complicii care l-au ajutat să părăsească ţara vor fi judecaţi pentru favorizarea infractorului.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor l-au trimis în judecată pe Ivanciu Corcioveiu, tânărul inconştient care a adus în stare de şoc comunitatea din localitatea gălăţeană Folteşti pe 6 septembrie,  după ce a pierdut controlul bolidului pe care îl conducea fără permis şi a intrat într-un grup de copii care se jucau pe marginea drumului.  Doi dintre copii, de opt, respectiv nouă ani, au fost ucişi pe loc, iar individul a fugit de locul accidentului.

Ivanciu Corcioveiu va fi judecat pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la Judecătoria Târgu Bujor, instanţa urmând să stabilească primul termen de judecată.

Tragedia s-a produs pe DN26 (Galaţi-Târgu Bujor), pe raza localităţii Folteşti, chiar în faţa Primăriei. Ivanciu Corcioveiu, care nu a avut niciodată permis de conducere, conducea o maşină puternică (Alfa Romeo GT) cu o viteză foarte mare, estimată de martori la aproape 200 de kilometri la oră, moment în care a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul şi i-a spulberat pe cei doi copii.

Martorii au mai afirmat că la faţa locului mai era o maşină, cu care se pare că şoferul ucigaş se întrecea pe şosea, în ceea ce se numeşte „liniuţă”, în limbajul persoanelor care participă la curse ilegale de maşini. La doar câteva secunde după accident, deşi rănit, Ivanciu Corcioveiu a ieşit din maşina grav avariată (după ce a lovit copiii s-a izbit de un stâlp şi s-a răsturnat în şanţ) şi a luat-o la fugă spre localitatea învecinată.

Verii tânărului inconştient, judecaţi pentru favorizarea infractorului

Autorul gravului accident de circulaţie a părăsit ţara şi s-a ascuns în Italia. Ivanciu Corcioveiu nu ar fi reuşit acest lucru fără ajutorul verilor săi, Costel Vieru, Paraschiv Dorin Vieru şi Alexandru Vieru, care au condus maşina cu care individul  a ieşit din ţară, cu un act de identitate ce nu-i aparţinea. Şi aceştia au fost trimişi în judecată, urmând să răspundă pentru favorizarea infractorului.

”În perioada 06-11.09.2016, au ajutat pe inculpatul Corcioveiu Ivanciu, asigurându-i transportul pentru a părăsi ţara şi, totodată, însoţindu-l pe acesta, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală şi a  îngreunării cercetărilor în cauza în care era cercetat urmare a accidentului rutier produs în data de 06.09.2016”, au precizat procurorii.

Ivanciu Corcioveiu a fost extrădat din Italia, iar în prezent se află în arest preventiv. Tânărul a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, prin care recunoaşte acuzaţia care i se aduce în primul dosar penal în care a fost pus sub inculpare, de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere.

Corcioveiu a fost de acord cu pedeapsa stabilită de Parchet, de 3 ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, ne-a declarat Cristina Emanuela Mărgărit, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor. Ultimul cuvânt în privinţa acordului de recunoaştere a vinovăţiei îl va avea instanţa de judecată.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”