Sute de comercianţi amendaţi pentru comerţ stradal neautorizat şi murdărirea domeniului public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Oamenii legii au aplicat sancţiuni şi pentru tulburarea liniştii publice, consum de băuturi alcoolice în zone publice, refuz de legitimare şi adresarea de expresii jignitoare.

302 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.880 de lei, au aplicat poliţiştii locali gălăţeni în prima luna din cadrul planului de măsuri - “Estival 2018”. Cele mai multe amenzi date, 166, au la bază prevederile HCL 79/2002. Au fost aplicate sancţiuni pentru: comerţ stradal neautorizat, murdărirea domeniului public şi împrăştierea gunoiului menajer.

Pentru abaterile constatate în baza legii 61/1991, poliţiştii locali au aplicat alte 117 sancţiuni contravenţionale. Acestea au fost date pentru fapte precum tulburarea liniştii publice, consum de băuturi alcoolice, refuz de legitimare şi adresarea de expresii jignitoare.

”Pe perioada lunii mai, oamenii legii au mai aplicat amenzi pentru încălcarea legii 349/2002 (fumat în loc nepermis), HCL 245/2015 (circulaţia autovehiculelor pe Faleza Inferioară fără permis de liberă trecere). În prima lună de desfăşurare a planului de măsuri - “Estival 2018”, poliţiştii locali au constatat nouă fapte cu caracter penal şi au legitimat peste 600 de persoane”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Pentru al doilea an consecutiv, la nivelul municipiului Galaţi, Poliţia Locală derulează, în perioada 1 mai–30 septembrie 2018, planul de măsuri-“Estival". Timp de cinci luni, oamenii legii vor desfăşura acţiuni specifice în diferite locaţii, la evenimente cu participarea unui public numeros, precum şi acolo unde este un aflux important de persoane.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”