Suntem tari! O gălăţeancă a ajuns în cunoscuta trupă „Hi-Q”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Georgiana Moraru este cea mai nouă membră a cunoscutei formaţii de muzică pop, Hi-Q. După o preselecţie lungă şi plină de peripeţii,  Florin şi Mihai, au completat componenţa trupei cu două fete

La 21 de ani, Georgiana Moraru, stabilită de trei ani în Bucureşti, dar originară din Galaţi pare să aibă în faţă o carieră de succes şi în plan artistic.

“Primul meu îndrumător în ale notelor muzicale a fost Nicu Avram (în prezent bassist în trupa Bere Gratis) cu ajutorul căruia, la vârsta de 11 ani, am participat la primul eveniment muzical. Au urmat trei ani de studii în cadrul secţiei de Canto şi Muzică Uşoară a Şcolii de Arte din Galaţi”, ne declară emoţionată Georgiana.

Cea mai nouă membră a trupei Hi-Q este absolventă a Colegiului Naţional „Mihail Kogălniceanu” şi se pregăteşte ca în această vară să dobândească statutul de licenţiată a Facultăţii de Sociologie, specializarea Managemetul Resurselor Umane, din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Job-ul tinerei nu prea are legătură cu muzica: este coordonator de Resurse Umane într-o importantă companie de software şi telecomunicaţii din Bucureşti.

Georgiana a colaborat în ultimii ani cu diverşi artişti precum Liviu Varciu, Cristian Nistor, Lala (ex. TNT), Marian Stavar (Ryan - ex. NON STOP).

“Am participat la castingul organizat de emisiunea «Neatza cu Răzvan şi Dani» din dorinţa de a cânta într-un cadru profesionist, alături de oameni cu experienţă în domeniu, de la care să pot învăţa zilnic lucruri noi. Am avut emoţii, însă mi-am dorit foarte mult să câştig, şi iată şi rezultatul”, mai spune cântăreaţa.

În prezent, trupa Hi-Q îşi promovează single-ului “Ice Of You”, o piesa foarte frumoasă înregistrată de Georgiana împreună cu Viky, Mihai şi Florin.
Piesa a fost compusa de Ciprian Blaga, cu care Hi-Q a lucrat şi la “Lose You” şi “Hello, say hello”, iar versurile sunt scrise de Florin Grozea.

“Nouă ne place mult melodia, iar orchestraţia şi efectele vă vor surprinde. E o abordare nouă, experimentăm lucruri inedite, încercăm din nou să inovam, dar, în acelaşi timp, să facem acea muzică pop frumoasă, sensibilă şi pozitivă care ni se potriveşte atât de bine”, a declarat recent la un post televiziune Florin Grozea.

În paralel, Hi-Q lucrează la numeroase alte piese noi împreună cu Kamelia şi George Hora, Nicalai, Agresiv, Deepcentral, Dan (UNU`) sau Alexandra Ivan.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani