Studenţii se pregătesc de sărbătoare. De ziua Ligii Studenţilor nu va lipsi tradiţionalul concert al trupei Paraziţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 18 ani de la înfiinţare, Liga Studenţilor din Galaţi le-a pregătit tinerilor o şedinţă festivă, în sala Senat a Universităţii „Dunărea de Jos”, dar şi o serată folk.

Cu ocazia aniversării a 18 ani de la reînfiinţare, Liga Studenţilor din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, organizează în perioada 8-10 octombrie, festivalul „Zilele Studenţilor Gălăţeni”.

Astfel, vor fi organizate diferite manifestări cultural-artistice, prin care se doreşte a fi reflectate cultura şi spiritul studenţesc existente în Galaţi din 1995 până în prezent. Ziua de referinţă va fi miercuri, 9 octombrie, când vor fi organizate şedinţa festivă LSG, pentru a marca împlinirea a 18 ani de activitate, în cadrul căreia va avea loc o dezbatere privind finanţarea învăţământului, iar seara va avea loc tradiţionalul concert al trupei „Paraziţii”.

Calendarul evenimentelor va fi următorul:

Miercuri, 9 octombrie

10.00: Şedinţa Festivă LSG (Sala Senatului a Universităţii „Dunărea de Jos”);
22.00: Concert Paraziţii (Club “S”);

Joi, 10 octombrie

16.00: Spectacol de dans în aer liber (Între căminele “D” şi “H”);

Vineri, 11 octombrie

21.00: Serată Folk (Club “S”).

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA